S********* "****** A* A********** D** C***** D*********** T****
PetentAdmite cererea formulata de către petentul S********* "****** A* A********** D** C***** D*********** T****, cu sediul în Timisoara, P-ta Libertatii, nr. 3, jud. Timis. Încuviinţează modificările survenite în statutul Sindicatului "Activ" al Angajaţilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiş, vizând următoarele articole: art. 20, 22, 23, 26, 29, 31, 33, 36, 41 şi art. 49, conform actului adiţional nr. 1 la statut. Dispune înscrierea acestor modificări în Registrul Persoanelor Juridice aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 mai 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 29.05.2009 C2PJ, sala 329, termen dat în cunoştinţă petentului prin reprezentant c.j. Apostol Ciprian Octavian, pentru când aceasta se va conforma dispoziţiilor instanţei, în sensul de a depune la dosar actul adiţional la statutul sindicatului, în care să fie menţionat doar modificările la statutul iniţial. Pronunţată în şedinţa publică din 15 Mai 2009.