Dosar 7971/333/2009 din 18.12.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86 al.1,art.87 al.1.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7971/333/2009
Data dosar:
18.12.2009
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86 al.1,art.87 al.1.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.02.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul T.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 74 lit. a şi c şi art. 76 lit. d C.p. Condamnă inculpatul T.C. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 74 lit. a şi c şi art. 76 lit. d C.p. În baza art. 33 lit. b şi 34 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse de 8 luni şi respectiv 10 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 71 C.p. aplica inculpatului pedepsele accesorii prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a si b C.p. În baza art. 81 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 10 luni pe o durată de 2 ani şi 10 luni ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 359 C.p.p atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 C.p.p obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 200 lei. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.02.2009.

  • Sedinta din data de 18.02.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 25.02.2010 ora 15,30

  • Sedinta din data de 11.02.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 18.02.2010.

  • Sedinta din data de 14.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Amânat

    Cauză amânată la cererea inculpatului pentru a-şi angaja apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD