G**** C*******
ReclamantC**** I***
PârâtA***** V*******
PârâtD*** M*****
PârâtD*** F**** -******
PârâtConstată perimată cererea. Cu drept de recurs.
Suspendat.
Desemnează, prin tragere la sorti, experţi Neacşu Radu, specialitatea construcţii, cu onorariu în cuantum de 800 lei şi Bragorenco Ioana, specialitatea agricultură cu un onorariu provizoriu în cuantum de 750 lei. Se vor emite adrese către experţi pentru a se prezenta la sediul instanţei pentru a studia actele si lucrările dosarului în vederea efectuării lucrării de expertiză. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să achite onorariile pentru experţi, termen de 5 zile, sub sancţiunea prevăzută de lege. Amână cauza şi acordă termen la data de 08.06.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termenul în cunoştinţă.
Admite în parte acţiunea. Constată deschisă succesiunea defunctei Călin Maria, data decesului fiind 29.01.1993 şi locul decesului oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa. Constată ca moştenitori ai acesteia pe Ghiţă Cristina, fiică – prin moştenitorii săi Ghiţă Ilie, soţ supravieţuitor şi Ghiţă Vasile şi Badea Aurelia, fii, cu cota parte de 1/3; Călin Ilie şi Ancuţa Vasilica, nepoţi de fiu post decedat, cu cote părţi de câte 1/6 şi pe D*** M***** şi Daia Fănel – Florin, nepoţi de fiica post decedata, cu cote părţi de câte 1/6. Constata ca masa succesorală cuprinde o casa din cărămidă, acoperită cu tablă, formată din trei camere şi terasă; pătul din cărămidă, acoperit cu carton cu două încăperi şi cota parte de ¼ din terenul în suprafaţă totală de 2 ha. şi 2600 m.p. identificat în titlul de proprietate nr.16153/20.05.1993, imobile situate pe teritoriul satului Hagioaica, oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa. Desemnează experţi tehnici de specialitate agricultură (onorariu provizoriu 750 lei) şi construcţii (onorariu provizoriu 800 lei) pentru identificare, măsurătoare, evaluare şi propunere de variante de lotizare. Expertul constructor va efectua centralizarea şi propunerea de variante finale de lotizare. Cu drept de apel odată cu fondul.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către apărătorul reclamanţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 30.03.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termenul în cunoştinţă.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul reclamanţilor în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Amână cauza şi acordă termen la data de 02.03.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termenul în cunoştinţă.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul reclamanţilor în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Amână cauza şi acordă termen la data de 12.01.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termenul în cunoştinţă.
Se vor concepta în cauză, în calitate de reclamanţi, moştenitorii defunctei Ghiţă Cristina, anume pe Ghiţă Ilie, prezent la acest termen de judecată, Ghiţă Vasile şi Ghiţă Aurelia, toţi domiciliaţi în comuna Braniştea, judeţul Dâmboviţa. Amână cauza şi acordă termen la data de 08.12.2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termenul în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la data de 03.11. 2009, completului C 2, pentru cînd se vor cita partile care nu au termen in cunostinta.
Incuviintarea probei testimoniale propusa de catre piriti. Aminarea cauzei la 21 .09 2009 pentru cind partile au termen in cunostinta , se vor cita martorii propusi de parti , se va emite mandat de aducere pe numele martorilor propusi de catre reclamanta.
Incuviintarea probelor propuse de catre mandatarul avocat al reclamantei ( interogatoriu , inscrisuri , doi martori , expertiza tehnica judiciara ) . Punerea in vedere reclamantei sa depuna la dosar, in termen legal ( cu cel putin 5 zile inainte de termenul de judecata ) toate inscrisurile ( copie certificata) de care intelege sa se foloseasca , sub sanctiunea prev . de art 170 din CPC, sa depuna in termen de 5 zile lista cu numele si adresa martorilor propusi , spre a fi citati, sub aceiasi sanctiune . Punerea in vedere piritilor prezenti A***** V******* si D*** M***** sa fie prezenti si la termenul ce se va acorda pentru interogatoriu . Prorogarea administrarii probei cu expertiza tehnica judiciara dupa pronuntarea incheierii reglementata in dispozitiile art 673 indice 5- 673 indice 6 din CPC. Aminarea cauzei la data de 29.06.2009 pentru cind se vor cita piritii lipsa cu mentiunea “ LA INTEROGATORIU” , celelalte parti au termen in cunostinta , se vor cita martorii propusi de catre reclamanta, dupa depunerea listei cu numele si adresa acestora , sub sanctiunea prev . de art 170 din CPC.
Prorogarea primei zile de infatisare la termenul ce se va acorda . Aminarea cauzei la 25 .05 2009 pentru cind partile au termen in cunostinta , se vor comunica piritilor lipsa, copie de pe cererea completatoare , se vor depune dovezi medicale in sensul celor sustinute, cu privire la piritul lipsa, C**** I*** .
Incuviintarea solicitarii piritilor . Aminarea cauzei la 13 .04 2009 pentru cind partile au termen in cunostinta ,piritii se vor concepta cu numele si prenumele care au fost legitimati.
Punerea in vedere reclamantei sa faca demersurile necesare pentru aflarea domiciliului exact al celor doi piriti sub sanctiunea prev de art 155 indice 1 CPC si sa evalueze estimativ bunurile ce urmeaza a fi partajate in vederea stabilirii taxei de timbru . Aminarea cauzei la 09 .03 2009 pentru cind reclamanta are termen in cunostinta , se va repeta procedura de citare cu piritii cu copie de pe cererea completatoare.