C**** P****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, c C.pen şi art.76 alin.1 lit.d C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală condamnă inculpatul C**** P**** la o pedeapsă de 10(zece) luni închisoare. În baza art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 C.pen. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, teza a doua şi lit. b C. pen. şi în baza art.71 alin.5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art.83 C.pen. privitor la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul C**** P**** la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.189 C.pr.pen. onorariu apărător oficiu(Munteanu Mihaela) în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.07.2009.
AMINA PRONUNTAREA LA 22.07.2009
AMINA PRONUNTAREA LA 15.07.2009
T.07.07.2009
angajare apărător