M***** I**
ReclamantM***** S******
PârâtM***** C*********
PârâtE** M****
PârâtG***** I**
PârâtAdmite cererea.
Amână judecata cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a preşedintelui de complet din motive de sănătate, fiind internat în spital şi necesitatea respectării principiului continuităţii completului de judecat.
Amână judecata cauzei pentru a se administra proba cu un martor ce s-a încuviinţat reclamantului.
Amână judecata cauzei pentru a se administra probe şi a se numi curator pentru minoră.
Amână judecata cauzei pentru a se introduce în cauză moştenitorii lui M***** C*********.
Având în vedere Hotărârea nr. 5/16.07.2009 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Lehliu Gară, precum şi procesul-verbal ce face parte integrantă din aceasta, hotărâre emisă în baza dispoziţiilor art. 52 al.1 din Lg. nr. 304/2004 si art.22 al. 1 lit. d rap. la art. 99 al. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hot CSM nr. 387/2005, urmează a amâna cauza şi a acorda termen la 18.09.2009 completul 3, urmând a se cita părţile care nu au cunoştinţă de termen. Totodată instanţa ia act că prin Hot nr. 2 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Lehliu-Gară din data 01.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie s-a instituit o formă de protest major, sub forma restrângerii activităţii şi a amânării judecării tuturor cauzelor cu excepţia celor privind măsurile preventive, cauzele cu minori, contestaţiile la executare şi asigurări dovezi, apreciindu-se, în temeiul art. 6 pct. 1 din CEDO că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială este afectat ca urmare a încălcării uneia dintre garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente prin măsurile dispuse la nivel naţional cu privire la puterea judecătorească privind numărul considerabil de dosare şi remuneraţia magistraţilor.