B******* S****
InculpatO**** M******
Parte vătămatăB******* S****
InculpatÎn baza art.208 al.1, 209 al.1, lit.e,g,i, al.2 lit.b C.penal, condamnă inculpatul B******* S****, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din 02/03.02.2009). În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b C.pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 5 ani prevăzut de art.82 C.penal. În baza art.359 C.proc.pen. în referire la art.83 C.pen. atrage atenţia inculpatului că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art.71 al. ultim C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a, teza a-II-a, b C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată o zi reţinere, respectiv 04.02.2009. În baza art.118 al.4 C.penal confiscă contravaloarea unei şurubelniţe folosită de inculpat la săvârşirea faptei. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. În baza art. 191 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare din care 400 lei onorariu apărător oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare pentru inculpat şi partea vătămată lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 09.03.2010.
Instanţa, având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul şi pentru a se cita acesta la domiciliu şi prin afişare la Consiliul Local Buzău, amână cauza la data de 09.03.2010.
Instanţa, având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul şi pentru a se cita acesta la domiciliu şi prin afişare la Consiliul Local Verneşti, amână cauza la data de 09.02.2010.
Se va cita inculpatul cu mandat de aducere.
Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul.
pentru lipsa inculpatului pe numele caruia se va emite mandat de aducere