Dosar 8059/86/2009 din 07.12.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8059/86/2009
Data dosar:
07.12.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.01.2010 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Admis fond

    Respinge, ca nefondate, excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de calitate procesuală pasivă, invocate de pârâtul mun. Vatra Dornei, prin primar. Admite acţiunea. Obligă pârâţii să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite acestora în conformitate cu prevederile legii nr. 221/2008, începând cu data de 1 octombrie 2008 până la data de 31 decembrie 2009. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD