A****** I***
Reclamant RecurentC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T**********
Pârât IntimatC****** L***** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T*********** Ş*****
Pârât IntimatRespinge plângerea ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.04.2010.
Amână pronunţarea la data de 30.04.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.04.2010.
Amână pronunţarea la data de 23.04.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.04.2010.
Rectifică citativul în sensul că numele corect al reclamantului este Apetri Ilie. Încuviinţează proba testimonială solicitată de către reclamant, şi pune în vedere acestuia prin apărător să indice domiciliul martorului solicitat, pentru a fi citat. Se va emite adresă către pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Şcheia, jud. Suceava, spre a ne preciza dacă pentru suprafaţa de teren de 0,66 ha solicitată de către reclamantul Apetri Ilie s-a reconstituit dreptul de proprietate vreunei persoane, iar în caz afirmativ să ne comunice fişa de punere în posesie şi titlul de proprietate emis, precum şi să ne precizeze cine deţine în prezent suprafaţa menţionată. Amână cauza la data de 16.04.2010 C13, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.03.2010.
Încuviinţează proba testimonială solicitată de reclamant, prin apărător, ca fiind utilă , pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Pune în vedere reclamantului să indice în termen de 5 zile, numele şi adresa martorilor propuşi sau să asigure prezenţa acestora în instanţă la termenul următor şi totodată să facă dovada cu acte că sunt vecini cu terenul în litigiu. Se va reveni cu adresă la O.C.P.I. pentru a ne comunica un exemplar după extrasul de Carte Funciară nr. 1263 pentru parcela funciară 1592/1 a comunei cadastrale Şcheia.
Se va face adresă la O.C.P.I. pentru a ne comunica un exemplar după extrasul de Carte Funciară nr. 1263 pentru parcela funciară 1592/1 a comunei cadastrale Şcheia.