Dosar 8066/121/2009 din 25.11.2009

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) şi Legea 365/2002, art. 46 alin.2 din Legea 161/2003 (36 de vol. de u.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8066/121/2009
Data dosar:
25.11.2009
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie Penala
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) şi Legea 365/2002, art. 46 alin.2 din Legea 161/2003 (36 de vol. de u.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.12.2015 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Respins contestaţia la executare

    Respinge ca fiind inadmisibile cererile penale formulate de petenta Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Micu Constantin şi Badiu Florin, având ca obiect contestaţie la executare şi respectiv ridicarea sechestrului asigurator. in baza art. 275 al. 2 din N.C.p.pen obligă petenta la plata sumei de 30 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.12.2015.

    Hotarare 507/2015 din 11.12.2015
  • Sedinta din data de 03.12.2015 la ora 8:30

    Complet: F3S
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 11.12.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2015
  • Sedinta din data de 03.11.2015 la ora 8:30

    Complet: F3S
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 03.12.2015 sala 2, pentru ca reprezentantul Ministerului Public să ia cunoştinţă de înscrisul depus la dosar de petentă.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 8:30

    Complet: F3S
  • Amână cauza

    pentru lipsa petentţilor şi pentru stabilirea corectă a obiectului cauzei amână judecarea cauzei la data de 03.11.2015

    Incheiere de sedinta din 01.10.2015
  • Sedinta din data de 07.09.2015 la ora 8:30

    Complet: F3S
  • Amână cauza

    pentru lipsa de procedura amana judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 07.09.2015
  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amână cauza

    1) Condamnă pe inculpatul Bichiş Paul – Ciprian la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de acces fără drept într-un sistem informatic prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii contra confidenţialităţii şi integrităţii sistemului informatic, prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de prejudiciere informatică prev. de art. 49 al.1 din Legea 161/2003, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică , prev. de art. 24 al.1 şi 2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de deţinere de instrumente în vederea falsificării prev. de art.25 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare electronice în mod fraudulos , prev. de art. 27 al.1 şi 3 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a din Legea 656/2002, cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale de mai sus şi pedepsele complementare şi dispune ca inculpatul Bichiş Paul Ciprian să execute pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare sporită la 6 ani închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante. 2) Condamnă pe inculpatul Gherasim Valentin la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003. Condamnă pe inculpatul Gherasim Valentin la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 49 al.1 din Legea 161/2003, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.25 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 al. 3 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale de mai sus şi dispune ca inculpatul Gherasim Valentin să execute pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 8 luni închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante. 3) Condamnă pe inculpatul Găvaz Alexandru la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 49 al.1 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare electronice, prev. de art. 26 C.pen în ref. la art.27 al.1 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 al. 3 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale de mai sus şi dispune ca inculpatul Găvaz Alexandru să execute pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 8 luni închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani . 4) Condamnă pe inculpatul Popa Daniel la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003. Condamnă pe inculpatul Popa Daniel la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 49 al.1 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.25 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 al. 1 şi 3 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale de mai sus şi dispune ca inculpatul Popa Daniel să execute pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 8 luni închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani . 5) Condamnă pe inculpatul Lungeanu Cosmin - Valentin la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003. Condamnă pe inculpatul Lungeanu Cosmin - Valentin la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 49 al.1 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 al. 3 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale de mai sus şi dispune ca inculpatul Lungeanu Cosmin - Valentin să execute pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 8 luni închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani,după executarea pedepsei principale. 6) Condamnă pe inculpatul Tudorancea Ionuţ – Alexandru, la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de aderare la unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003. Condamnă pe inculpatul Tudorancea Ionuţ – Alexandru la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 49 al.1 din Legea 161/2003, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.25 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 al. 3 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale de mai sus şi dispune ca inculpatul Tudorancea Ionuţ – Alexandru să execute pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 8 luni închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. 7) Condamnă pe inculpatul Rău Marius - Bogdan, la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de aderare la unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , în ref. la art.41 al.2 din C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii prev. de art.24 al.1 şi 2 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.25 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 al. 1 şi 3 din Legea 365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale şi complementare arătate mai sus şi dispune ca inculpatul Rău Marius - Bogdan să execute pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 8 luni închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. 8) Condamnă pe inculpatul Păun Marius la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 al.1 din Legea 39/2003 cu aplicarea art.19 din Legea 682/2002. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen şi art. 19 din Legea 682/2002. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.2 din Legea 161/2003 , în ref. la art.41 al.2 din C.pen. şi art. 19 din Legea 682/2002. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 49 al.1 din Legea 161/2003, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. şi art. 19 din Legea 682/2002. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.25 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 C.pen. şi art. 19 din Legea 682/2002. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 al. 1 şi 3 din Legea 365/2002, în ref. la art.41 al.2 din C.pen. şi art. 19 din Legea 682/2002. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte pedepsele principale de mai sus şi dispune ca inculpatul Păun Marius să execute pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare sporită la 3 ani şi 4 luni închisoare , plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II şi b din C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale . 9) Condamnă pe inculpatul Naharneac Marius Petrică la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 42 al.1,2 şi 3 din Legea 161/2003, în ref. la art.41 al.2 C.pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 46 al.1 lit.b şi al.2 din Legea 161/2003 , în ref. la art.41 al.2 din C.pen. În baza art.33-34 lit.b şi 35 din C.pen., contopeşte cele două pedepse principale şi dispune ca inculpatul Naharneac Marius Petrică să execute pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare sporită la 3 ani şi 2 luni închisoare . Conf. art.71 din C.pen. aplică tuturor inculpaţilor din cauză pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi b din C.pen. În baza art.350 din Cpp menţine starea de arest a inculpaţilor Bichiş Paul Ciprian, Gherasim Valentin,Păun Marius , Popa Daniel,Rău Marius Bogdan, Lungeanu Cosmin Valentin, Tudorancea Ionuţ Alexandru şi Găvaz Alexandru , iar conf. art.88 din C.pen, deduce din pedepsele principale aplicate celor opt inculpaţi arestaţi preventiv, durata executată de fiecare de la 04.06.2009 , până la zi respectiv 22.03.2011. Menţine toate măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală asupra bunurilor inculpaţilor. Respinge ca nefondată cererea formulată de petentul Coroian Niculiţă, privind ridicarea sechestrului asigurător instituit la data de 5.06.2009, asupra autoturismului marca Audi A4(proprietar Rău Marius) precum şi cererea formulată de martora Bobocea Maria privind restituirea sumei de 2000 dolari şi a unui Laptop. Constată că inculpatul Păun Marius a achitat la data de 15.XII.2010, din prejudiciul cauzat suma de 650 dolari SUA. Constată că partea vătămată Conestoga Bank – Biroul Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză, cu prejudiciul de 1927,76 dolari SUA şi în consecinţă în baza art.118 din Cpp, confiscă în folosul statului de la fiecare inculpat suma de câte 211,6 dolari SUA sau echivalentul în lei a acestei sume. În baza art.14 din Cpp, în ref. la art. 998 din C.civ. obligă inculpatul Gherasim Valentin la plata sumei de 7557,51 dolari SUA , sau echivalentul în monedă naţională a acestei sume,către partea civilă Discover Financial Services – Biroul Bucureşti, cu titlu de prejudiciu. În baza art.14 Cpp, 998 şi 1003 din C.civ. obligă în solidar pe inculpaţi la plata sumei de 61.341,00 dolari SUA către partea civilă American Expres International – Biroul Bucureşti, cu titlu de despăgubiri civile şi suma de 18,97 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Citibank – Biroul Bucureşti, sau echivalentul în monedă naţională a acestor sume valutare. Respinge ca nefondate celelalte pretenţii civile solicitate în cauză. În baza art.118 din C.pen., confiscă în folosul statului următoarele bunuri ridicate în faza de urmărire penală: - 1 laptop ce a aparţinut inculpatului Tudorancea Alexandru cu seria JX190A00EMF "Dell" - 1 laptop marca laptop marca Asus şi 1 laptop marca MSI, ce au aparţinut inculpatului Naharneac Marius , 9 suporturi optice şi nu hard disk Western Digital cu capacitatea de 120 Gb, ce au aparţinut aceluiaşi inculpat. - 1 laptop marca Dell, model PP 22L ce a aparţinut inculpatului Gherasim Valentin; 3 CD marca Traxdata - 1 hard-disk marca Quantum Fireball, ce a aparţinut inculpatului Găvăz Alexandru, 42 carduri clonate; - 1 laptop marca Sony Vaio; o unitate centrală şi o dischetă ce au aparţinut inculpatului Lungeanu Cosmin; - 1 laptop marca Fujitsu Siemens Amilo, şi 1 un laptop marca Toshiba Satellite ce au aparţinut inculpatului Popa Daniel; 4 laptop-uri ridicate de la domiciliu inculpatului Păun Marius; un hard disk şi 181 de suporturi optice de stocare ridicate de la inculpatul Gherasim Valentin. În baza art.189 şi 191 din Cpp, obligă pe inculpaţii Bichiş Paul Ciprian, Gherasim Valentin, Lungeanu Cosmin Valentin, Popa Daniel, Găvaz Alexandru şi Păun Marius la plata a câte 6500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpaţii : Tudorancea Alexandru, Naharneac Marius şi Rău Marian la plata a câte 4000 lei RON , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

    Hotarare 284/2011 din 22.03.2011
  • Sedinta din data de 08.03.2011 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 22.03.2011.

  • Sedinta din data de 08.02.2011 la ora 8:30

    Complet: F3S
  • Amână cauza

    Menţine starea de arest a inculpaţilor Bichiş Paul Ciprian, Tudorancea Ionuţ-Alexandru, Gherasim Valentin, Lungeanu Cosmin-Valentin, Popa Daniel, Păun Marius, Găvaz Alexandru şi Rău Marius Bogdan. Respinge cererile formulate de inculpaţi privind liberarea provizorie sub control judiciar şi cele privind înlocuirea stării de arest cu o altă măsură restrictivă de libertate ca nefondată.

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 8:30

    Complet: F3S
  • Amână cauza

    termen intermediar 08.02.2011 pentru a se pune in discuţie legalitatea si temeinciia starii de arest a inculpatilor. Termen fond: 08.03.2011 sala 2.

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amână cauza

    termen 31.01.2011 Sala 2 pentru audierea martorilor din lucrării pentru obţinerea relaţiilor de la parchet. menţine starea de arest a inculpaţilor Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive solicitate de inculpaţi.

    Incheiere de amanare a judecarii din 14.12.2010
  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Încheiere

    Menţine starea de aresta fiecărui inculpat arestat preventiv în cauză Respinge cererile de liberaresau înlocuire termen 14.12.2010 Sala 2 pentru audierea martorilor şi pentru lipsa expertizei

  • Sedinta din data de 01.10.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amânat

    Pentru audiere martori şi pentru efectuarea expertizei se dă termen la data de 02.11.2010.

  • Sedinta din data de 06.09.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Încheiere

    Amana judecarea cauzei la data de 01.10.2010 sala 2, pentru audierea martorilor din lucrari. Mentine starea de arest a inculpaţilor.

  • Sedinta din data de 12.08.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amânat

    Pentru a se audia martorii din lucrări amana judecarea cauzei la 06.09.2010 sala 2

  • Sedinta din data de 27.07.2010 la ora 23:59

    Complet: AP5
  • Încheiere

    Încheiere - În conformitate cu disp. art. 300 ind.2 C.p.p. raportat la art. 160 ind.b al.3 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor BICHIŞ PAUL CIPRIAN, TUDORANCEA IONUŢ ALEXANDRU, GHERASIM VALENTIN, POPA DANIEL, RĂU MARIUS BOGDAN, PĂUN MARIUS, LUNGEANU COSMIN VALENTIN, GĂVAZ ALEXANDRU, întrucît temeiurile care au determinat adoptarea acestei măsuri preventive (temeiuri prev. de art.143 şi art.148 lit.f C.p.p.) subzistă. Respinge, ca fiind nefondate, cererile privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura prev. de art.145 ind.1 C.p.p.cereri formulate de inculpaţii PĂUN MARIUS şi LUNGEANU COSMIN VALENTIN, precum şi cererile formulate de ceilalţi inculpaţi vizînd înlocuirea stării de arest preventiv cu măsura prev. de art. 145 C.p.p.

  • Sedinta din data de 26.07.2010 la ora 8:30

    Complet: Camera Consiliu Penal
  • Încheiere

    Încheiere - Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Lungeanu Mihaela Încheiere - Admite cererea de abţinere formulată de Mîndru Mgadalena.

  • Sedinta din data de 01.06.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpaţilor BICHIŞ PAUL CIPRIAN, TUDORANCEA IONUŢ ALEXANDRU, GHERASIM VALENTIN, LUNGEANU COSMIN VALENTIN, POPA DANIEL, PĂUN MARIUS, RĂU MARIUS BOGDAN şi GAVĂZ ALEXANDRU, începând cu data de 01.06.2010 Respinge ca nefondate cererile formulate de inculpaţi prin apărători privind înlocuirea stării de arest cu o altă măsură. termen 12.08.200, pentru audierea martorilor din lucrări Termen intermediar la 27.07.2010 numai cu citarea inculpaţilor arestaţi

  • Sedinta din data de 05.05.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amânat

    Pentru audierea martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei la data de 01.06.2010 S2, ora 12,00

  • Sedinta din data de 08.04.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Încheiere

    Acordă termen de judecată la data de 05.05.2010, orele 12:00, S 2 pt audierea martorilor. Menţine starea de arest a inculpaţilor Bichiş Paul Ciprian, Tudorancea Ionuţ Alexandru, Gherasim Valentin, Lungeanu Valentin Cosmin, Popa Daniel, Păun Marius, Rău Marius Bogdan şi Gavăz Alexandru.

  • Sedinta din data de 03.03.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amânat

    Menţine starea der arest a inculpaţilor din prezenta cauză; pentru audierea martorilor din lucrări şi pentru ca inculpatul naharneac să îşi angajeze apărător, amână judecarea cauzei la data de 08.04.2010 S2.

  • Sedinta din data de 01.02.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Încheiere

    termen 03.03.2010 Sala 2 pentru audierea inculpaţilor

  • Sedinta din data de 06.01.2010 la ora 8:30

    Complet: F3
  • Amânat

    Având în vedere lipsa de procedură constatată cu inculpatul Naharneac Marius Petrică, amână judecarea cauzei la data de 01.02.2010 S2. Menţine starea de arest a fiecărui inculpat din cauză.

Flux dosar


Actualizare GRPD