A******** S**** P***
PetentÎncuviinţează cererea privind acordarea unui nou termen de judecată formulată de către reprezentanta petentei. Pune în vedere petentei să depună la dosar prelungirii pentru rezervarea denumirii emisă de către Ministerul Justiţiei. Amână judecarea cauzei la 07.01.2010, termen dat în cunoştinţă petentei, prin reprezentant. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2009.
Încuviinţează cererea privind acordarea unui nou termen de judecată formulată de către reprezentanta petentei. Pune în vedere petentei să depună la dosar prelungirii pentru rezervarea denumirii emisă de către Ministerul Justiţiei şi să remedieze neregularităţile constatate în ceea ce priveşte obligaţia completării dovezii sediului şi completarea statutului în sensul de a cuprinde menţiunea privind destinaţia bunurilor în cazul dizolvării/lichidării asociaţiei, sub sancţiunea nulităţii absolute, astfel cum prevede art.6 alin.3 lit.g cu respectarea disp.art.60 din OG nr.26/2000 şi în ceea ce priveşte nominalizarea cenzorului. Amână judecarea cauzei la 10.12.2009, termen dat în cunoştinţă petentei, prin reprezentat. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2009.
Încuviinţează cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către reprezentanta petentei. Amână judecarea cauzei la 26.11.2009, termen dat în cunoştinţă petentei, prin reprezentat Pune în vedere petentei să remedieze neregularitatea constată în ceea ce priveşte statutul care nu cuprinde menţiunea privind destinaţia bunurilor în cazul dizolvării asociaţiei, astfel cum prevede art.6 alin.3 lit.g din OG nr.26/2000, cu respectarea disp. art.60.din OG nr.26/2000, reţinând totodată în sarcina acesteia obligaţia nominalizării cenzorului, făcând şi dovada competenţei persoanei ce va fi desemnată, obligaţia completării actelor doveditoare ale sediului, prin depunerea titlului comodatarului, respectiv obligaţia de a depune prelungirea dovezii disponibilităţii denumirii emisă de Ministerul Justiţiei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2009.
În baza dispoziţiilor art. 1551 din C. proc. civ. suspendă judecata cauzei până la data la care reclamanta va depune la dosarul cauzei prelungirea dovezii disponibilitatii denumirii, completarea înscrisurilor privind dovada sediului Asociaţiei Şapte Plus şi modificarea actului constitutiv prin nominalizarea cenzorului, precum şi pentru a face dovada competenţei persoanei ce va fi desemnată. Cu drept de recurs pe perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 August 2009
Termen acordat pentru ca petenta să depună la dosarul cauzei timbrul judiciar de 0,30 lei şi să depună prelungirea dovezii de disponibilitate a denumirii.
Amână judecarea cauzei la data de 15.07.2009 - C2 Vacanţă pentru când se citează petenta, potrivit disp. art.9 alin.1 rap. art.33 alin.1 din OG nr.26/2000, cu menţinea de a timbra cererea cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, respectiv de a depune la dosar încă 2 exemplare ale statutului autentificat sub nr.1283/17.06.2009 de către BNP Stan Ana. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2009.