Dosar 808/33/2009 din 30.04.2009

traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 808/33/2009
Data dosar:
30.04.2009
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.06.2009 la ora 8:30

    Complet: Completul 8A - amânare
  • Admis apel

    I. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, împotriva sentinţei penale nr.169 din 31 martie 2009 pronunţată în dosar nr. 6467/100/2008 al Tribunalului Maramureş, pe care o desfiinţează cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei. Pronunţând o nouă hotărâre, în aceste limite, Condamnă inculpatul CV la pedeapsa de: 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b,e C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 şi alin.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., art.74 alin.1 lit.a şi art.76 alin.1 lit.b C.pen. Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen. Menţine starea de arest a inculpatului şi deduce din durata pedepsei aplicate timpul detenţiei preventive de la 23.10.2008 la zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. II. Respinge, ca nefondat, apelul inculpatului CV împotriva sentinţei penale nr.169 din 31 martie 2009 pronunţată în dosar nr. 6467/100/2008 al Tribunalului Maramureş. Obligă inculpatul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, rămânând în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu inculpatul şi parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 10 iunie 2009.

  • Sedinta din data de 03.06.2009 la ora 8:30

    Complet: Completul 8A
  • Încheiere

    Amânată pronunţarea pentru data de 10 iunie 2009.

  • Sedinta din data de 13.05.2009 la ora 8:30

    Complet: Completul 8A
  • Încheiere

    Mentine starea de arest a inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD