T*** M***** S****
Condamnat Persoană transferabilăSentinţa penală nr.232 din 21.09.2009 - Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul art.149 rap. la art.145 din Legea nr.302/2004, recunoaşte efectele sentinţei nr.49T3/2006 din 3.04.2007 pronunţată de Tribunalul Municipal din Praga, menţinută prin decizia nr.12To 83/2007 din 30.102007 pronunţată de Curtea de Apel din Praga şi dispune transferarea condamnatului TUFĂ MARIN SORIN într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 10 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin hotărârea menţionată, respectând felul şi durata pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare. Deduce din pedeapsă prevenţia şi perioada considerată deja executată de condamnat, de la 25 - 27.08. 2003 şi de la 2.01. 2005 la zi. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2009.
lipsă procedură