S********* L**** A* I************* P************* C*****
Recurent ReclamantS***** C* C****** I***** C*********
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** C*********
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul SLÎP Cj împotriva sent. civ. nr.1492 din 25.05.2009 pronunţate în dosarul nr.813/117/2009 al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul SLÎP Cj în contradictoriu cu pârâţii Şc.cls I-VIII Cuzdrioara şi CL Cuzdrioara şi în consecinţă: Obligă pârâta Şc.cls I-VIII Cuzdrioara în calitate de unitate angajatoare să calculeze salariaţilor CM, TV, TS, PL drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranşelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 al.1 şi 2 din Legea nr.128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele ce s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispoziţiilor art.50 al.1şi 2 din Legea nr.128/1997, pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2007. Obligă pârâta Şc.cls I-VIII Cuzdrioara să facă menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă. Obligă Cl Cuzdrioara, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale ale reclamanţilor. Irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică, azi 12.10.2009.