P**** A********
ReclamantP**** M******
ReclamantB**** G*******
PârâtB**** M******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţi. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în primul alineat al dispozitivului sentinţei civile nr. 11266 din data de 02.07.2009 pronunţate în dosarul nr. 8145/215/2009 în sensul menţionării numelui reclamanţilor ca fiind " P**** A******** şi P**** M****** " şi al pârâţilor "B**** G******* şi B**** M******", iar nu "Sandu Eugenia, Sandu Adrian şi Sandu Cristian" cum greşit s-a consemnat. Dispune îndrepatrea erorii materiale strecurate în ultimul alineat al dispozitivului aceleiaşi sentinţe în sensul că adresa corectă a terenului în litigiu este "Craiova, str. Toamnei, nr. 4, jud. Dolj (str. Viilor, nr. 1 B), iar nu "str. Viilor, nr. IB" cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2009
Admite actiunea. Ia act de învoiala părţilor pe care o consfiinţeste. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.07.2009
în temeiul art. 242 alin. 1pct C. proc. civilă, suspendă judecarea cauzei