I* I****
CreditorS* I********* M***** P********* G*** S**
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat – Inspecţia Teritorială Suceava – I* I**** în contradictoriu cu debitoarea S* I********* M***** P********* G*** S**, astfel cum a fost precizată. Somează debitoarea ca, în termen de 20 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, să plătească creditoarei suma de 822,88 lei cu titlul de penalităţi de întârziere aferente facturilor achitate cu întârziere. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.12.2009.
Amână pronunţarea la data de 18.12.2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2009.
Amână pronunţarea la data de 14.12.2009. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2009 pentru când societatea debitoare primeşte termen în cunoştinţă şi se va cita creditoarea cu duplicatul întâmpinării şi cu menţiunea de a certifica conform cu originalul înscrisurile depuse la dosar, sub sancţiunea suspendării cauzei. Dată în şedinţa publică, azi, 30 octombrie 2009.