S********* L**** A* Î************* P************* C******
Recurent ReclamantŞ***** C* C****** I***** G****
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** G****
Intimat PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Deciziei civile nr. 2671/R/23.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 827/117/2009 în sensul că se va menţiona corect în alineatul 1 al dispozitivului că au calitate de pârâţi Şc. cu c. I-VIII Geaca şi CL al Comunei Geaca, respectiv în alineatul 2 că are calitate de pârâtă Şc. cu c.I-VIII Geaca. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 14.01.2010.
Admite recursul declarat de reclamantul S.L.Î.P Clujean împotriva sentinţei civile nr. 2244, pronunţate în dosarul nr. 827/117/2009 al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul S.L.Î.P. Clujean în contradictoriu cu pârâţii Ş. cu c. I-VIII Geaca şi C.L. al comunei Geaca, şi în consecinţă: Obligă pârâta de rândul 1, în calitate de unitate angajatoare să calculeze salariaţilor B.P. şi B.M., drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranşelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele care s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispoziţiilor art. 50 al. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006-31.12.2007. Obligă pârâtul de rândul 1 să facă menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă. Obligă pârâtul de rândul 2, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale ale reclamanţilor. Irevocabil. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.11.2009.