M******** C* B***** I**
CondamnatAdmite cererea formulata de condamnatul M. B. - I. În baza art. 450 alin. 1 C.pr.pen., dispune liberarea condiţionată a condamnatului M. B. - I. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu Licaciu Raluca, în cuantum de 100 lei conform împuternicirii avocaţiale nr. 2591/26.06.2009 emise de Baroul Argeş, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 3 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 iulie 2009.
Incuviinteaza proba cu inscrisuri solicitata de aparatorul petentului. Se emite adresa catre PNT Colibasi, in sensul de a comunica: copia mandatului in executarea caruia se afla petentul, data incarcerarii, daca acesta a executat fracţia prevăzută de lege pentru liberare conditionata, daca a fost discutat în Comisia de Liberări Conditionate sa se inainteze copia procesului verbal, dacă a fost folosit la muncă si cate zile a castigat prin prestarea zilelor de munca, daca a fost sanctionat disciplinar, iar în caz afirmativ daca a formulat plangere la judecatorul delegat si apoi contestatie la instanta şi solutia acestora, daca a fost evidentiat in vreun fel, cu inaintarea unei caracterizari a petentului din care sa reiasă comportamentul acestuia la locul de detenţie . Se citeaza petentul la locul de detentie. Amână judecarea cauzei la 21.07.2009, Complet C5 vacanta, ora 8,30. Cu drept de recurs, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2009.