Dosar 828/233/2009 din 20.01.2009

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 828/233/2009
Data dosar:
20.01.2009
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2009 la ora 08:30

    Complet: CP1
  • Soluţionare

    Încheiere:amână pronunţarea cauzei la data de 08.05.2009. Încheiere:amână pronunţarea cauzei la data de 11.05.2009. HOT. Condamnă pe inculpatul D********* A** la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal (faptă săvârşită la data de 15.08.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului D********* A** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 Cod de procedură penală, raportat la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpatul D********* A** la plata sumei de 850 lei cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă B****** B***. În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de cercetare judecătorească la prima instanţă, în sumă 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul D********* A** la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

  • Sedinta din data de 25.03.2009 la ora 08:30

    Complet: CP1
  • Amânat

    Termen de judecată: 06.05.2009 SALA 6 CAUZA AMÂNĂRII: - pentru a se cita inculpatul si martorul din lucrări, dar si pentru a se obţine fisa de cazier judiciar a inculpatului;

Flux dosar


Actualizare GRPD