S***** F* I**
ReclamantM******* M****
PârâtC**** I****
PârâtIa act de tranzacţia părţilor, pe care o consfinţeşte ca legală şi care face parte din prezenta sentinţă, după cum urmează : „ TRANZACŢIE încheiată astăzi, 26.02.2009, la sediul Judecătoriei Piteşti. Subsemnaţii S. F. I., posesor C.I., seria AS, nr.029024 eliberată de Poliţia Municipiului Piteşti la data de 12.05.1999, M. M. M. şi CH. M.I., toţi având calitatea de părţi în dosarul nr.834/280/2009 al Judecătoriei Piteşti, cu termen de judecată la data de 26.02.2009, am convenit să stingem litigiul care formează obiectul dosarului de mai sus prin încheierea prezentei tranzacţii şi solicităm instanţei să pronunţe pe baza acesteia o hotărâre de expedient. Bunurile succesorale se partajează astfel : LOTUL NR.1- îmi revine mie, S. F.I., şi se compune din : a)suprafaţa de cca 1420 mp teren intravilan, situat în pct.Acasă, comuna Cuca, satul Lăunele de Sus, care face parte din suprafaţa totală de 2590 mp există în acel punct ; terenul revenit în lotul meu are următoarele vecinătăţi : R- lotul atribuit lui Ch. I. ( pe o lungine de 43 m), A- C. Gh., N- drumul comunal, S- G. E. ( pe o lungime de 33 m) şi este evidenţiat în schiţa de plan anexată prezentei tranzacţii, aceasta făcînd parte integrantă din tranzacţie; schiţa este întocmită de reprezentanţii Primăriei Cuca, la cererea noastră, a tuturor moştenitorilor ; b) cca 2650 mp livadă, teren situat în pct.Lăunaşu, comuna Cuca, cu vecinătăţile : R- drumul comunal, A- pădurea, N- G. F., S- I. D., teren evidenţiat în schiţa de plan anexată tranzacţiei, menţionată mai sus. LOTUL NR.2- îmi revine mie, Ch. I. şi se compune din următoarele bunuri : a)cca 1370 mp intravilan, curţi construcţii, teren situat în pct. acasă, comuna Cuca, satul Lăunele de Sus, judeţul Argeş, având ca vecinătăţi ; R- drumul comunal, A- lotul atribuit lui S. F. I., S- G. E., N- drumul comunal, teren evidenţiat în schiţa anexă, alta decât aceea de mai sus, schiţă care face parte integrantă din prezenta tranzacţie ; b)casa construită în anul 1958, din lemn, în suprafaţă de 32 mp, grajdul din lemn, în suprafaţă de 18 mp, construit în anul 1952 şi bucătăria din lemn, în suprafaţă de 27 mp, toate situate pe terenul din pct. acasă, de la lit.a); c) cca 4100 mp livadă situată în pct la Duică, comuna Cuca, judeţul Argeş, cu vecinătăţile: R- drumul judeţean, A- pădure, N- N. Gh., S- S. N., teren evidenţiat în schiţa de mai sus; d)cca 500 mp teren păşune situat în pct.Rogojina, comuna Cuca, judeţul Argeş, cu vecinătăţile : N- S. N., R- C. I., S- G. E., V- pădure, evidenţiat în schiţa de mai sus. LOTUL NR.3 îmi revine mie, M. M.: a) cca 1724 mp teren arabil situat în pct.” La Grigore”, comuna Cuca, judeţul Argeş, cu vecinătăţile : N- F. C., R- D. I., S- D. I., V- drumul comunal, teren evidenţiat în schiţa de mai sus. Prezenta tranzacţie reprezintă expresia voinţei noastre libere, conştiente şi neviciate şi solicităm instanţei să ia act de cuprinsul acesteia. S-a întocmit prezenta tranzacţie în patru exemplare originale, cîte unul pentru fiecare parte şi unul pentru instanţă. S.F.I., s.s. indescifrabil; M. M., s.s. indescifrabil, CH. I., s.s. indescifrabil”. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2009.
Amana pronuntarea la 05.03.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronuntată în sedinta publică, astăzi 26.02.2009