N**** C**** A*****
InculpatDosar nr.834/319/2009 2926 HOTĂRĂŞTE În temeiul art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată prin OUG nr.63/2006, cu aplicarea art.74 lit.c şi art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul N**** C**** A*****- pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la pedeapsa de 7 luni închisoare. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În temeiul art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării. În temeiul art.191 alin.1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei RON onorariu apărător din oficiu în favoarea av.Giurgiu Adrian, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile, de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2009. Preşedinte, Florea Marinel Dumitru
Hotarare 173 din 25.11.2009încuviinţată proba testimonială