A****** V*******
PetentP****** M*********** B************ P*********** S**** A* N** 0******************
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul A****** V******* în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău. Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria CC nr.0983454/18.05.2009 încheiat de intimat. Exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02.03.2010.
Amâna judecarea cauzei la data de 02.03.2010, ora 13 C10 pentru când se vor cita părţile, intimatul cu copia înscrisurilor depuse la dosar de către petent , iar petentul cu menţiunea sa ne comunice daca solicita administrarea altor probe in susţinerea plângerii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2010 .
In baza art.156 Cod procedura civila admite cererea . Amâna judecarea cauzei la data de 19.01.2010, ora 13, C10 pentru când se va cita intimatul . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2009 .
pentru audierea martorului aistent termen 17.11.2009
Se va emite adresa intimatului pentru a-i solicita sa ne înainteze la dosar documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei. Amâna judecarea cauzei la data de 27.10.2009, ora 13, C10 pentru când se va cita intimatul . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2009