M****** G*******
Recurent ReclamantJ****** P****
Intimat PârâtO****** D* C******* S* P********** I*********
Intimat PârâtB** "**** S******
Intimat PârâtAdmite recursul formulat de către recurentul M****** G******* împotriva sentinţei civile nr. 13514/30.10.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 8384/325/2008 în contradictoriu cu intimaţii J****** P****, OCPI Timiş – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara şi B.N.P. SDică Silvia. Casează în tot sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Timişoara. Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
amana pronuntarea pe 18.05.2010
amana pronuntarea pe 11.05.2010
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Emilia Cioabă. Judecător pe locul 3 în completul de judecată chemat să soluţioneze recursul formulat în dosarul nr. 8384/325/2008 va deveni doamna judecător Didraga Andra Cristina. Irevocabilă.
cerere de abţinere formulata de doamna judecator Emilia Cioaba
se va efectua adresă către arhiva Judecătoriei Timişoara şi arhiva Judecătoriei Tribunalului Timiş în vederea înaintării dosarului nr. 12095/2005 al Judecatoriei Timisoara Pune în vedere reprezentantei recurentului să depună hotărârile pronunţate în dosarul nr. 12095/2005
se va efectua adresă către arhiva Judecătoriei Timişoara în vederea înaintării dosarului nr. 12095/2005 al Judecatoriei Timisoara necesar soluţionării prezentei cauze.
se va efectua adresă către arhiva Judecătoriei Timişoara în vederea înaintării dosarului nr. 8384/325/2004 necesar soluţionării prezentei cauze.
Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş/31.08.2009, potrivit căreia în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor, şi faţă de dispoziţiile art. 6 din Convenţie, s-a dispus amanarea cauzei.
se va efectua adresă către Judecătoria Timişoara pentru a înainta dosarul nr. 12095/2005.
se va efectua adresă către arhiva Tribunalului Timiş în vederea înaintării dosarului nr. 12095/2005
pentru a se lua cunostinta de continutul intampinarii comunicate la acest termen