T**** A****** C****
Intimat RECLAMANTS************* R****** S**
Recurent PARATAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta recurentă SC Flextronics România SRL (fostă SC Solectron România SRL), cu referire la decizia civilă nr. 1630/11.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 8385/30/2008. Dispune îndreptarea erorii materiale inserate în dispozitivul deciziei menţionate, în sensul de a se trece: „modifică în parte sentinţa civilă atacată în sensul că respinge cererea privind acordarea sporului de vechime ulterior datei de 1.10.2006” în loc de „modifică în parte sentinţa civilă atacată în sensul că respinge cererea privind acordarea sporului de vechime anterior datei de 1.10.2006”. Îndreptarea se va opera în ambele exemplare originale ale hotărârii, iar prezenta încheiere face parte integrantă din decizia civilă nr. 1630/11.11.2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Admite recursul pârâtei. Modifică în parte sentinţa în sensul că înlătură oblig. pârâtei la plata sporului după 01.10.2006. Menţine în rest. Irevocabilă.