Dosar 8398/101/2009 din 26.11.2009

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8398/101/2009
Data dosar:
26.11.2009
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2018 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Admis

    Admite cererea lichidatorului judiciar Consultant Insolvenţă SPRL. Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar. În temeiul articolului 131 alin. 1 din legea 85/2006, închiderea procedurii falimentului faţă de S* M***** S** şi radierea acesteia din registrul comerţului. Descarcă pe lichidatorul Consultant Insolvenţă SPRL de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Notificarea prezentei hotărâri debitorului, creditorilor, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mehedinţi, Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi, pentru efectuarea menţiunii privind radierea precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, cale de atac care se va depune la sediul Tribunalului Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 Martie 2018, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

    Hotarare 51/2018 din 23.03.2018
  • Sedinta din data de 09.02.2018 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de raportul depus la dosar, acordă termen la data de 23.03.2018, termen la care se va discuta cererea de închidere.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2018
  • Sedinta din data de 24.11.2017 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de raport, acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 9 februarie 2018, se va întocmi raportul final.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2017
  • Sedinta din data de 29.09.2017 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de raport, acordă termen la data de 24.11.2017 pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 29.09.2017
  • Sedinta din data de 16.06.2017 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Se ia act de raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar, acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 29.09.2017

    Incheiere de sedinta din 16.06.2017
  • Sedinta din data de 31.03.2017 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar, acordă termne pentru continuarea procedurii la data de 16.06.2017.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2017
  • Sedinta din data de 27.01.2017 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act că hotărârea de faliment este definitivă, nu s-au identificat în patrimoniul debitorului bunuri mobile sau imobile, se va afişa tabelului definitiv consolidat, acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 31.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2017
  • Sedinta din data de 09.12.2016 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act că nu s-au formulat contestaţii la tabelul suplimentar, acordă termen la data de 27.01.2017 pentru a se depune la dosar tabelul definitiv consolidat.

    Incheiere de sedinta din 09.12.2016
  • Sedinta din data de 25.11.2016 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de raport, afişarea tabelului suplimentar, acordă termen la data de 09.12.2016 pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la acest tabel.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2016
  • Sedinta din data de 30.09.2016 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Admite cererea de intare în faliment formulată de Consultant Insolvenţă SPRL. Admite cererea de intrare în faliment formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi. Ridică dreptul de administrare pentru debitoare. Stabileşte termen pentru depunerea creanţelor născute în cursul procedurii la 11.11.2016. Stabieşte termen pentru întocmirea tabelului definitiv la 25.11.2016. Stabileşte termen pentru depunerea contestaţiilor la tabel la 9 decembrie 2016. Fixează termen de judecată la 25.11.2016. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.09.2016.

    Hotarare intermediara 79/2016 din 30.09.2016
  • Sedinta din data de 08.07.2016 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de cererea formulată de administratorul special, acordă termen la data de 30.09.2016.

    Incheiere de sedinta din 08.07.2016
  • Sedinta din data de 10.06.2016 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    faţă de cererea formulată de administratorul judiciar, se va forma un dosar distinct având ca obiect obligarea administratorului special la predarea către administratorul judiciar a evidenţei tehnico-operative şi contabile a societăţii debitoare, cu termen nde judecată la data de 08.07.2016. Dosar 8398/101/2009. se ia act că s-a formulat cerere de intrare în faliment de creditorul AJFP MH şi de administratorul judiciar, acordă termen la data de 08.07.2016.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2016
  • Sedinta din data de 20.05.2016 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de cererea de intrare în faliment formulată de AJFP MH, se ia act de raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar, amână cauza la data de 10.06.2016 pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2016
  • Sedinta din data de 19.02.2016 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de raportul de activitate depus la dosar de administratorul judiciar, amână cauza la data de 20.05.2016 pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 19.02.2016
  • Sedinta din data de 20.11.2015 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de cererea formulată de administratorul societar, se ia act de raportul de activitate prin care se arată că prin hotărârea nr. 3326/2015 Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea în pretenţii - investiţii formulată de reclamanta S* M***** S** în contradictoriu cu Spitalul Judeţan Dr Tr Severin, amână cauza la data de 19.02.2016, pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2015
  • Sedinta din data de 18.09.2015 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se ia act de Hotărârea adunării creditorilor, se ia act de raportul depus la dosar de către administratorul judiciar, amână cauza la data de 20.11.2015.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2015
  • Sedinta din data de 22.05.2015 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de cererea formulată de administratorul societar, adresă la acesta pentru a depune înscrisurile la care face vorbire în cererea formulată, ia act de raportul de activitate, amână cauza la data de 18.09.2015, pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2015
  • Sedinta din data de 27.02.2015 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de punctul de vedere formulat de administratorul judiciar cu privire la cererea de modificare a tabelului preliminar, ia act de raportul de activitate, amână cauza la data de 22.05.2015, pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2015
  • Sedinta din data de 28.11.2014 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de raportul de activitate, amână cauza la data de 27.02.2015, pentru continuarea procedurii, respectiv pentru ca administratorul judiciar să formuleze un punct de vedere cu privire la cererea de modificare a tabelului preliminar.

    Incheiere de sedinta din 28.11.2014
  • Sedinta din data de 26.09.2014 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de raportul depus la dosar de către administratorul judiciar, amână cauza la data de 28.11.2014 pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 26.09.2014
  • Sedinta din data de 13.06.2014 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de raportul de activitate depus la dosar, amână cauza la data de 26.09.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru ca administratorul judiciar să informeze instanţa cu privire la desfăşurarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 13.06.2014
  • Sedinta din data de 11.04.2014 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de raportul de activiatte depus la dosar, amână cauza la data de 13.06.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru ca administratorul judiciar să informeze instanţa cu privire la desfăşurarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 11.04.2014
  • Sedinta din data de 24.01.2014 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de raportul de activitate depus la dosar de administratorul judiciar, amână cauza la data de 11.04.2014 pentru continuarea procedurii,citarea părţilor lipsă prin BPI.

    Incheiere de sedinta din 24.01.2014
  • Sedinta din data de 15.11.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Respinge cererea de intrare în faliment. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.11.2013.

    Hotarare 876/2013 din 15.11.2013
  • Sedinta din data de 25.10.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 15.11.2013 pentru continuarea procedurii, admite cererea de amânare formulată de administratorul Iordache Victor, cu acordul părţilor.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2013
  • Sedinta din data de 04.10.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se va forma un dosar asociat având în vedere contestaţia formulată de societatea debitoare prin administratorul special, cu termen de judecată la data de 25.10.2013 Dosar nr. 8398/101/2009 amână cauza la data de 25.10.2013 pentru continuarea procedurii,

    Incheiere de sedinta din 04.10.2013
  • Sedinta din data de 13.09.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare formulată de apărătorul debitoarei

    Incheiere de sedinta din 13.09.2013
  • Sedinta din data de 05.07.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare formulată de administratorul special, citarea părţilor lipsă prin BPI

    Incheiere de sedinta din 05.07.2013
  • Sedinta din data de 28.06.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare, acordă termen de judecată la data de 5 iulie 2013, termen la care se va pune în discuţie cererea de intrare în faliment şi contestaţia formulată de S* M***** S**

    Incheiere de sedinta din 28.06.2013
  • Sedinta din data de 07.06.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 28.06.2013, pentru continuarea procedurii, termen la care se va pune în discuţia părţilor cererea de intrare în procedura falimentului a societăţii debitoare, citarea părţilor lipsă prin BPI

    Incheiere de sedinta din 07.06.2013
  • Sedinta din data de 24.05.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, respectiv pentru a se pune în discuţie cererea de intrare în faliment a debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2013
  • Sedinta din data de 19.04.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    se va forma un dosar distinct având ca obiect contestaţie tabel preliminar, cu termen de judecată la data de 10.05.2013. Dosar nr. 8398/101/2009 acordă termen la data de 24.05.2013 pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2013
  • Sedinta din data de 15.02.2013 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de raport, amână pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă prin BPI

    Incheiere de sedinta din 15.02.2013
  • Sedinta din data de 14.12.2012 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 12.10.2012 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, respectiv pentru derulkarea planului de reorganizare aşa cuma fost aprobat, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 08.10.2012 la ora 12:00

    Complet: CD14F
  • Amână cauza

    CAMERA DE CONSILIU Respinge cererea de recuzare. Irevocabilă. Pronunţată azi, 08.10.2012.

  • Sedinta din data de 05.10.2012 la ora 12:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 12 10 2012, pentru a se soluţiona cererea de recuzare formulată de administratorul societar Iordache Florian Victor

  • Sedinta din data de 06.07.2012 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii,

  • Sedinta din data de 18.05.2012 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    ia act de raportul de activitate depus la dosar de administratorul judiiar, amână cauza la data de 06.07.2012 pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 16.03.2012 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 20.01.2012 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 25.11.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 21.10.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 16.09.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    amână cauza pentru continuarea procedurii, respectiv respectarea etapelor conform planului de reorganizare aprobat şi confirmat, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 08.07.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 17.06.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    amână cauza pentru continuarea procedurii, respectiv pentru verificarea preverilor art. 101 din Legea nr. 85/2006 privind confirmarea planului de reorganizare depus de debitoare prin administratorul judiciar

  • Sedinta din data de 20.05.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, respectiv pentru convocarea adunării creditorilor societăţii debitoarea pentru supunerea la vot a planului de reorganizare, citarea părţilor lipsă prin BPI

  • Sedinta din data de 15.04.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, respectiv afişarea tabelului definitiv la grefa tribunalului

  • Sedinta din data de 08.04.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Soluţie dosar 8398/101/2009/F1. Respinge contestaţiile formulate de S* M***** S** şi Urtilă Sorin. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.04.2011.

  • Sedinta din data de 01.04.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână pronunţarea

    soluţie dosar nr. 8398/101/2009/F1 Amână pronunţarea la data de 08.04.2011

  • Sedinta din data de 25.03.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    pentru ca administratorul judiciar să depună la dosar un punct de vedere cu prive la cererea de creanţă depusă la dosar de Motoractve, urmând ca tabelul definitiv să fie depus după soluţionarea contestaţiilor împotriva tabelului preliminar

  • Sedinta din data de 18.03.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Soluţie dosar nr. 8398/101/2009/F1. amână cauza pentru a se lua la cunoştinţă de către părţi a înscrisurilor depuse la dosar de reprezentantul contestatoarei, S* M***** S**, citarea părţilor lipsă,

  • Sedinta din data de 25.02.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Soluţie dosar 8398/101/2009/F1. Amână cauza la data de 18.03.2011 pentru a da posibilitatea reprezentantului contestatoarei să facă dovada celor precizate la contestaţia formulată. Concepetează şi citează în calitate de contestator pe Urtilă Sorin, citarea părţilor lipsă.

  • Sedinta din data de 11.02.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Dosar nr. 8398/101/2009. termen de judecată la data de 25.03.2011, pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 04.02.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reprezentantul contestatoarei

  • Sedinta din data de 21.01.2011 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Dosar nr. 8398/101/2009/F1.Amână cauza la data de 04.02.2011, citarea contestatoarei cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 120 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 5 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrată, citarea acesteia cu întâmpinare.

  • Sedinta din data de 10.12.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Se va forma dosarul anexă nr. 8398/101/2009/F1, având ca obiect contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor împotriva debitorului S* M***** S** şi se fixează termen de judecată la data de 21.01.2011. Dosar nr. 8398/101/2009, Amână cauza la data de 11.02.2011 pentru continuarea procedurii, citarea comitetului creditorilor prin BPI.

  • Sedinta din data de 26.11.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru continuarea procedurii, respectiv formularea unor eventuale contestaţi la tebelul preliminar, afişarea tabelului preliminar, citarea comitetului creditorilor prin BPI.

  • Sedinta din data de 12.11.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amânat

    Amână cauza, admite cererea administratorului judiciar privind prelungirea termnului pentru depunerea tabelului preliminar, având în vedere numărul mare de creditori.

  • Sedinta din data de 24.09.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Soluţionare

    Respinge contestaţia formulată de SC MALINA SRL. Admite cererile formulate de S* E***** S** , Primăria Drobeta Turnu Severin şi SC UZINELE TEXTILE Timişoara SA. În temeiul art. 23 din Lg.85/2006 deschide procedura insolvenţei debitoarei SC MALINA SRL . În temeiul art. 34 din Lg.85/2006. desemnează drept administrator jjudiciar pe Cab. Individual de Insolvenţă Popescu Emil. În temeiul art.61 din notifică deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi ORC Mehedinţi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 29.10.2010 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 12.11.2010 Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 03.12.2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 14.01.2011. În temeiul art. 4 din Lg.85/2006 se va deschide de către debitor un cont bancar din care vor fi suportaţi, cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la deschiderea procedurii. În caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, contul va fi deschis de administratorul judiciar. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.09.2010.

  • Sedinta din data de 10.09.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amânat

    Amână cauza pentru a da posibilitatea reprezentantului debitoarei să depună la dosar un de înscrisuri în apărare, citarea părţilor lipsă.

  • Sedinta din data de 02.07.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amânat

    Amână cauza, citarea debitoarei cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 120 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrată a contestaţiei formulată, citarea creditoarei sc uzinele,

  • Sedinta din data de 11.06.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Amânat

    acordat termen la cererea de amânare depusă de debitoare la dosar pentru angajare apărător.

  • Sedinta din data de 10.02.2010 la ora 11:00

    Complet: CD13F
  • Respins fond

    Respinge cererea. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2010.

  • Sedinta din data de 20.01.2010 la ora 11:00

    Complet: CD4 F (fost CD21F)
  • Amânat

    Admite cererea debitoarei, potrivit art. 156 cpc, citarea părţilor.

Flux dosar


Actualizare GRPD