S** L***** R****** S****
CreditorS** T********** G & P S****
DebitorA** A****
CreditorP******* P******
CreditorP****** B*** R****** S*
CreditorAprobă raportul final. În temeiul art. 132 alin 2 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitoarei S.C. SC TRANSCONDOR G & P SRL. În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, descarcă lichidatorul judiciar Lichidări Info Consult SPRL, de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditor şi asociaţi. În temeiul art. 135 din lege, dispune notificarea sentinţei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş, în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Constată achitat parţial onorariul administratorului judiciar şi cheltuielile de procedură. Executorie şi definitivă în temeiul art 12 alin 1 din Legea 85/2006. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.03.2019.
Hotarare 191/2019 din 06.03.2019Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2019 . Se citează părţile prin BPI în vederea discutării raportului final, cu menţiunea pentru creditori că pot formula obiecţiuni cu cinci zile înaintea termenului de judecată şi cererii de închidere a procedurii de insolvenţă. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.02.2019
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Pune în vedere lichidatorului judiciar să precizeze dacă mai sunt sume de bani de încasat din valorificare de bunuri şi dacă mai sunt bunuri de valorificat. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, cu privire la bunul imobil. Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2019 în vederea întocmirii raportului final. Se citează părţile prin BPI în vederea discutării raportului final, cu menţiunea că pot formula obiecţiuni cu cinci zile înaintea termenului de judecată şi cererii de închidere a procedurii de insolvenţă. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.01.2019
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2019 în vederea încasării diferenţei de preţ întocmirea raportului asupra fondurilor şi eventual întocmirea raportului final. Se citează părţile prin BPI cu menţiunea discutării cererii de închidere a procedurii de insolvenţă. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.10.2018
Incheiere de sedinta din 17.10.2018Amână judecarea cauzei la data de 17.10.2018 în vederea încasării diferenţei de preţ şi valorificarea bunului imobil aflat în patrimoniul debitorului. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.06.2018
Incheiere de sedinta din 13.06.2018Se conceptează creditorul Lukoil România SRL cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. Siriului, nr. 20, Corp A. Se afişează raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi încasare creanţe (810-811), cu menţiunea pentru creditori că pot formula contestaţii în 15 zile de la afişare. Amână judecarea cauzei la data de 13.06.2018 în vederea încasării preţului, încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întocmirii raportului asupra fondurilor şi planului de distribuire, eventual a raportului final. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.03.2018.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018Amână judecarea cauzei la data de 07.03.2018 în vederea încasării preţului, întocmirii contractului în formă autentică, întocmirii raportului asupra fondurilor şi a raportului final dacă nu mai sunt bunuri de valorificat, nu există contestaţii asupra raportului cu privire la fondurile obţinute din lichidare şi plan de distribuire. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.11.2017
Incheiere de sedinta din 15.11.2017Se afişează raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi încasare creanţe. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2017 în vederea încasării preţului, întocmirii contractului în formă autentică, întocmirii raportului asupra fondurilor şi a raportului final dacă nu mai sunt bunuri de valorificat, nu există contestaţii asupra raportului cu privire la fondurile obţinute din lichidare şi plan de distribuire. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.06.2017
Incheiere de sedinta din 28.06.2017Stabileşte un nou termen de continuare a procedurii pentru valorificare bunuri, la 28 06 2017. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 20.04.2017Acordă termen de judecată pentru valorificare bunuri, având în vedere raportul de activitate al lichidatorului judiciar . Amână judecarea cauzei la 20.04.2017. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.12.2016 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016Acordă termen de judecată pentru valorificare bunuri, având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 15.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş prin care s-a adoptat Memorandumul privind Justiţia, însuşirea memoriului întocmit de AFJR, UNJR, AMR, APR, privind sesizarea Avocatului Poporului, adoptarea unei forme de protest public, în perioada 19 septembrie – 30 septembrie 2016, constând în soluţionarea numai a cauzelor cu caracter urgent şi întocmirea procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, conform comunicatului dat publicităţii. Amână judecarea cauzei la 15.12.2016. Cu cale de atac, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă, regulament de valorificare modificat urmare a hotărârii nr. 3 a adunării creditorilor din 23.11.2015, urmare preluării de P****** B*** R****** S* a creanţei ATE BanK a fost întocmit tabelul definitiv consolidat al creanţelor. Dispune afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 22.09.2016 . Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.06. .2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus cererea formulată de P****** B*** R****** S* privind comunicarea electronică a încheierilor de şedinţă din 24.09.2015 şi 05.11.2015 şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar . De asemenea, ia act de faptul că P****** B*** R****** S* nu figurează în tabelul definitiv al creanţelor, de precizarea lichidatorului judiciar că acesta a preluat creanţa OTP Bank şi va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar tabelul definitiv rectificat. Conform hotărârii adunării creditorilor din 23.11.2015 s-a aprobat reevaluarea bunurilor rămase nevalorificate. Cu privire la cererea formulată de P****** B*** R****** S*, potrivit raportului de activitate al lichidatorului judiciar se reţine că acesta are calitatea de creditor ipotecar majoritar, deţine 53,22% din masa credală, are calitate de parte în proces şi urmează a fi depus tabelul definitiv în formă actualizată. În condiţiile Hot. CSM nr. 114/2015 se va dispune comunicarea încheierilor menţionate. Constată că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru continuarea procedurii , întocmirii raportului de reevaluare şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 02.06.2016 . Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.04.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus procesul verbal al adunării creditorilor din 23.11.2015 şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă. Constată că din procesul verbal al adunării creditorilor din 23.11.2015 rezultă faptul că s-a aprobat raportul de reevaluare bunuri. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , întocmirii raportului de reevaluare şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 07.04.2016 . Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.01.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus acte de licitaţie şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă , a fost convocată adunarea creditorilor pentru aprobarea unui nou regulament de valorificare bunuri Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 28.01.2016 . Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.11.2015 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus publicaţii de vânzare afişate raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă din care rezultă că s-a adjudecat un bun, nu s-a distribuit suma , aceasta se găseşte în contul de lichidare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii, valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului, întocmirea raportului asupra fondurilor obţinute prin valorificarea unui bun. Amână judecarea cauzei la 05.11.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.09.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Ia act că la dosarul cauzei s-a depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 24.09.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.05.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar şi procesul verbal al adunării creditorilor din 22.08.2014. Constată că prin hotărârea din 22.08.2014 s-a aprobat reevaluarea bunurilor şi valorificarea acestora. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului, conform hotărârii adunării creditorilor din 22.08.2014. Având în vedere mutarea sediului instanţei, începând cu data de 01.02.2015, prevederile art. 212 NCPC, conform cărora judecata se face la sediul instanţei, precum şi dispoziţiile art. 157 alin.1 lit a) raportat la art. 157 alin.3 NCPC, potrivit cărora citaţia cuprinde în mod obligatoriu "sediul" instanţei unde urmează să se desfăşoare judecarea procesului sub sancţiunea nulităţii citaţiei, dreptul părţilor la informare – dispune citarea tuturor părţilor pentru termenul următor la sediul din Piteşti, str. I.C.Brătianu nr. 7 judeţul Argeş. Amână judecarea cauzei la 07.05.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.02.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar şi acte anexă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului, conform hotărârii adunării creditorilor. Amână judecarea cauzei la 12.02.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus publicaţie de vânzare, afişată la uşa instanţei şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar însoţit de acte anexă, din care rezultă că s-a reconvocat adunarea creditorilor şi s-a solicitat reevaluarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului , precum şi o nouă strategie de valorificare bunuri. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului, conform hotărârii adunării creditorilor. Amână judecarea cauzei la 20.11.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.09.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar însoţit de acte anexă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 11.09.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.05.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 22.05.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar însoţit de acte anexă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor rămase în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 22.05.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.02.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar însoţit de acte anexă - de licitaţii. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor. Amână judecarea cauzei la 13.02.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.11.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.11.2013Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar însoţit de acte anexă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor. Amână judecarea cauzei la 07.11.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.09.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar însoţit de procesul verbal de licitaţie . Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , achitarea preţului , valorificarea restului de bunuri aflate în patrimoniul debitorului şi întocmirea raportului şi a planului prev. de art. 122 din legea insolvenţei. Amână judecarea cauzei la 12.09.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.05.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 23.05.2013Ia act că la dosarul cauzei s-au depus: publicaţii de vânzare , afişate la uşa instanţei, raportul de activitate al lichidatorului judiciar însoţit de procesul verbal de licitaţie . Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile deţinute de debitor, conform hotărârii adunării creditorilor. Amână judecarea cauzei la 23.05.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.02.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.02.2013Ia act că la dosarul cauzei s-a depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, însoţit de procesul verbal al adunării creditorilor din data de 11.10.2012 din care rezultă că s-a aprobat un nou regulament de valorificare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile deţinute de debitor. Amână judecarea cauzei la 28.02.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.11.2012, la Tribunalul Specializat Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-a depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, însoţit de procese verbale de licitaţie, anunţuri şi facturi fiscale. Acordă termen de judecată pentru stabilirea unui nou regulament de vânzare, continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile deţinute de debitor. Amână judecarea cauzei la 22.11.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.0.2012, la Tribunalul Specializat Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-a depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, însoţit de procese verbale de licitaţie, anunţuri şi facturi fiscale. Ia act că s-a organizat mai multe licitaţii însă nu s-a prezentat niciun ofertant. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile deţinute de debitor, prin licitaţie publică . Amână judecarea cauzei la 13.09.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.05.2012, la Tribunalul Specializat Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-au depus : raportul de activitate al lichidatorului judiciar, procesul verbal al adunării creditorilor din data de 26.01.2012, din care rezultă că s-a aprobat raportul privind modalitatea de vânzare a bunurilor mobile şi imobile deţinute de debitor. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile deţinute de debitor, prin licitaţie publică . Amână judecarea cauzei la 10.05.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2012, la Tribunalul Comercial Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de evaluare a bunurilor aflate în patrimoniul debitorului şi raportul privind modalitatea de vânzare a bunurilor. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , convocarea adunării creditorilor pentru aprobarea celor două rapoarte şi în vederea valorificării bunurilor. Amână judecarea cauzei la 02.02.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-au depus : tabelul suplimentar al creanţelor, afişat la uşa instanţei , dovada publicării acestuia în BPI , raportul de activitate al lichidatorului judiciar , dovada publicării în BPI a sentinţei de intrare în faliment a debitorului, tabelul definitiv al creanţelor. Ia act că sentinţa comercială nr. 802/F/12 mai 2011 a fost publicată la data de 22.06.2011 şi a rămas irevocabilă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii, evaluarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului şi stabilirea modalităţii de valorificare a acestora. Amână judecarea cauzei la 24.11.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea administratorului judiciar , Lichidări Info Consult SPRL, cu sediul în Câmpulung, str.N.Iorga nr.21, bloc A40, ap.10, jud.Argeş,ca urmare a neconfirmării planului de reorganizare propus de debitor. În baza art.107 alin.1 lit. B din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune intrarea în faliment în procedura generală a debitorului SC TRANSCONDOR G & P SRL În temeiul art.107 alin.2 din Legea 85/2006 desemnează în calitate de lichidator judiciar , Lichidări Info Consult SPRL , cu o retribuţie de 1000 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Lege . În temeiul art.107 alin.2 din lege dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii de 10 zile şi dispune predarea în termen de 5 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea intrării în faliment a debitoarei , tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.113-115 din Legea 85/2006, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 108 din Legea nr. 85/2006 : Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor la 27.06.2011. Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar la 27.07.2011. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la data de 20.08.2011 iar pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi întocmirea tabelului definitiv consolidat, la 01.09. 2011. În temeiul art. 122 din Legea insolvenţei, Dispune lichidatorului judiciar, întocmirea la fiecare 3 luni începând cu data începerii lichidării şi prezentarea Comitetului creditorilor, a raportului asupra fondurilor obţinute şi a planului de distribuţie. Termen pentru continuarea procedurii la 01.09.2011 . Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi: 12.05.2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată în vederea citării părţile prin BPI, pentru discutarea propunerii de intrare în faliment a debitorului, având în vedere că planul de reorganizare nu mai este viabil şi societatea debitoare nu se mai poate redresa. Amână judecarea cauzei la 12.05.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea formulată de SC AFIN LEASING IFN SA privind reposesia şi dispune administratorului judiciar al debitorului SC TRANSCONDOR G&P SRL, identificarea şi predarea către proprietar a următoarelor bunuri: - autovehiculului model semitrailer Kogel serie saşiu WKOSN 002420799233, , obiect al contractului de leasing financiar nr. 050923AP22/2005 al actului adiţional din data de 21.01.2009 şi al actului de novaţie prin schimbare de debitor din data de 12.09.2006 ; - autovehiculului model Iveco Stralis AT440S43T/P, serie motor 45360, serie saşiu WJMM1VSK004269675 şi a sistemului GPS CEMI seria 000000006348 obiect al contractului de leasing financiar nr.050923AP23/23.09.2005 , al actului adiţional din data de 20.07.2007 şi al actului de novaţie prin schimbare de debitor din data de 12.09.2006; Constată încetarea dreptului debitorului,de folosinţă a bunurilor menţionate în cele două contracte de leasing financiar - la data de 07.01.2010 , conform art. 4 din Actele adiţionale . Prorogă discutarea planului de reorganizare propus de debitor la următorul termen de judecată. Termen pentru continuarea procedurii 17.03.2010. Cu recurs în 7 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.01.2011 la sediul Tribunalului Comercial Argeş.
Amână pronunţarea la data de 13.01.2011.
Acordă termen de judecată în vederea discutării cererii de autorizare a reposesiei bunurilor ce au constituit obiectul contractelor de leasing , motiv pentru care se vor cita părţile prin BPI, petenta SC AFIN LEASING IFN şi conform codului de procedură civilă. Pune în vedere creditorului ATE BANK să depună actele despre care face vorbire. Amână judecarea cauzei la 06.01.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată în vederea confirmării planului de reorganizare conform art. 101 din Legea nr. 85/2006, urmând a se cita părţile prin Buletinul procedurilor de Insolvenţă. Prorogă discutarea cererii de autorizare a reposesiei bunurilor ce au constituit obiectul contractelor de leasing după achitarea taxei de timbru în sumă de 120 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 09.12.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată în vederea confirmării planului de reorganizare conform art. 101 din Legea nr. 85/2006, urmând a se cita părţile prin Buletinul procedurilor de Insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 28.10.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 octombrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată în vederea votării planului de reorganizare conform art. 99 alin.2 ind.1 din Legea nr. 169/2010 în adunarea creditorilor şi pentru a se pune în discuţie confirmarea planului de reorganizare, conform art. 101 din Legea nr. 85/2006, în situaţia votării acestuia. Amână judecarea cauzei la 14.10.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Septembrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Respinge contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor . Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Termen 02.09.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi: 11.06.2010.
Amână pronunţarea în cauză la data de 11.06.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea debitoarei de amânare a cauzei pentru a depune la dosar acte în susţinerea contestaţiei, urmând a o admite şi a acorda un nou termen de judecată. Se citează părţile, prin Buletinul procedurilor de Insolvenţă ,cu privire la soluţionarea contestaţiei formulată de debitor împotriva tabelului preliminar al creanţelor. Amână judecarea cauzei la 10.06.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea debitoarei de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, în temeiul disp. art. 156 c.pr.civilă. Se citează părţile, prin Buletinul procedurilor de Insolvenţă ,cu privire la soluţionarea contestaţiei formulată de debitor împotriva tabelului preliminar al creanţelor. Amână judecarea cauzei la 13 mai 2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Încuviinţează raportul administratorului judiciar privind continuarea perioadei de observaţie, din procedura generală a insolvenţei. În temeiul disp. art. 16 alin.2 din Legea nr. 85/2006 ia act că a fost desemnat Comitetul creditorilor fiind format din ATE BANK ROMANIA SA, SC LUKOIL ROMANIA SA şi AFP – ARGEŞ , a fost confirmat administratorul judiciar Lichidări Info Consult SPRL şi s-a stabilit onorariul în sumă de 1500 lei lunar . Cu privire la contestaţia debitorului împotriva tabelului preliminar al creanţelor, dispune citarea tuturor părţilor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar punct de vedere cu privire la contestaţia debitorului împotriva tabelului preliminar al creanţelor. Amână judecarea cauzei la 15.04.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea formulată de creditor pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului . În temeiul art. 33 alin.6 raportat la art. 1 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului . În temeiul art. 34 din Legea insolvenţei numeşte administrator judiciar Lichidări Info Consult SPRL ,CIF RO 15992861,cu sediul în Cîmpulung, str. Nicolae Iorga nr.21,bloc A40,ap.10, jud. Argeş., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o remuneraţie lunară de 1500 lei. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş conform prevederilor Codului de procedură civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei. Pune în vedere debitorului obligaţia prevăzută de art. 44 precum şi pe cea prevăzută la art. 35 din lege iar administratorului judiciar, obligaţia prev. de art. 45 din lege. În temeiul art.47 alin.3 din Legea insolvenţei, ridică debitorului dreptul de administrare . În baza art.48 din lege dă dispoziţie băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar. Fixează termen limită pentru depunerea cererilor de creanţe la 01.02.2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 26.02. 2010. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la data de 08.03. 2010 . Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiilor şi definitivarea tabelului creanţelor la 18.03.2010 . Stabileşte data primei şedinţe a Adunării Creditorilor la data de 04.03.2010. Dispune notificarea creditorilor de către administratorul judiciar. Administratorul judiciar va întocmi şi va depune la dosar raportul prevăzut de art. 54 din lege, la data de 03.02.2010 şi rapoarte de activitate lunare prevăzute de art. 21 din lege, din care un extras al raportului lunar se va publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.4 din Legea insolvenţei dispune deschiderea unui cont bancar din care să fie suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. În temeiul art. 37 din lege dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, declarat la registrul comerţului. Termen la 18.03.2010 pentru continuarea procedurii. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.12.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea în cauză la data de 03.12.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 26.11.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată în vederea recomunicării cererii introductive conform disp. art. 33 alin.2 din Legea nr. 85/2006. Se citează societatea debitoare conform art. 95 alin.2 din C.pr.civilă, prin publicitate într-un ziar de largă circulaţie şi prin afişare la uşa instanţei şi se emite adresă către creditoare în acest sens. Amână judecarea cauzei la 26.11.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art. 107 C.pr.civ. acordă un nou termen de judecată pentru lipsa de procedură cu debitoarea. Se solicită relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului Argeş, privind situaţia juridică a debitoarei şi datele de identificare ale acesteia. Se reia procedura de citare cu părţile în temeiul aret. 85 C.pr.civ. Amână cauza la data de 01.10. 2009. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.07.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.