V***** F*********
InculpatAmână pronunţarea la data de 22.12.2009. SENTINŢA PENALĂ NR.432/P/22.12.2009 În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 74 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Condamnă pe inculpata V***** F*********, la pedeapsa închisorii de 3 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 291 al. 3 C.pen, cu aplic. art. 74 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 lit. e C.pen. Condamnă pe inculpata V***** F*********, la pedeapsa închisorii de 2 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 34 lit. b C.pen., rap la art. 33 lit. b C.pen. Aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege.. În baza art. 81 C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat conf. art 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 359 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 C.pr.pen. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu, respectiv pentru av. Pena Elena Luminiţa, în cuantum de 200 lei, conf. delegaţie nr. 28642 din 06.04.2009. În baza art. 191 al 1 C.pr.pen. Obligă pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 350 lei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în sedinţă publică, azi 22.12.2009.
Având în vedere lipsa martorului din lucrări Cristian Lucian Dănuţ la acest termen de judecată şi apreciind că pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele se impune ascultarea acestuia în cauză, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi poziţia procesuală exprimată de apărătorul din oficiu al inculpatei,
Deliberând asupra probei cu înscrisuri în circumstanţiere, solicitată de apărătorul inculpatului şi apreciind că este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, urmează să o admită. Având în vedere lipsa martorului din lucrări Cristian Lucian Dănuţ la acest termen de judecată şi apreciind că pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele se impune ascultarea acestuia în cauză, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi poziţia procesuală exprimată de apărătorul din oficiu al inculpatei,
Având în vedere lipsa de procedură cu inculpata la acest termen de judecată Faţă de dispoziţiile de art. 291 Cod pocedură penală potrivit cărora judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi poziţia procesuală exprimată de apărătorul din oficiu al inculpatei,
Având în vedere lipsa inculpatei la acest termen de judecată Apreciind că justa soluţionare a cauzei şi lămurirea cauzei sub toate aspectele impune ascultarea inculpatei V***** F********* , Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu al inculpatei,