M**** Ş*****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată introdusă de către Penitenciarul Focşani – Cartier Mândreşti – judeţul Vrancea, privind pe condamnatul MOISE STEFAN născut la data de 07.12.1969 in BuCURESTI fiul lui Natural si al lui Steluta CNP-*********4611 aflat în prezent în acel penitenciar, în executarea pedepsei de 3 ani si 3 luni aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev.de art. 209 c.pen. Constată că deţinutul îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 59 Cod penal şi dispune liberarea condiţionată . Conform art. 61 Cod penal, atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor liberării condiţionate, pentru pedeapsa rămasă neexecutată. Onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 100 lei, către B.A. Focsani va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 22 iulie 2009.