Dosar 840/40/2009 din 18.02.2009

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 840/40/2009
Data dosar:
18.02.2009
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2011 la ora 9:00

    Complet: CAF2
  • Admite in parte cererea

    SENTINŢA 792 - Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat. Admite excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi în consecinţă, respinge ca prescrise pretenţiile aferente perioadei 2002 – 30.07.2005. Admite în parte acţiunea formulată reclamantul Consiliul Judeţean Botoşani prin Preşedinte Mihai Ţibuleac cu sediul în Botoşani, Piaţa Revoluţiei nr. 1-3, jud. Botoşani în contradictoriu cu pârâta Comuna Călăraşi prin primar Vrajotis Elena, jud. Botoşani, în sensul că: Obligă pârâta să plătească reclamantului: - penalităţi prevăzute de Convenţia nr. 18/2005, în cuantum de 0,06% aferente contribuţiilor lunare achitate cu întârziere în perioada august – decembrie 2005; - 141 RON, cu titlul de debit şi suma de 10.505 lei, penalităţi de întârziere, aferente anului 2007. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 06.04.2011 la ora 9:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pe data de 13.04.2011.

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 9:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Instanţa pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar o copie de pe ordinul de plată prin care au fost achitate penalităţile şi înscrisuri din care să rezulte ce anume s-a achitat cu chitanţa din data de 11.11.2005. Reprezentantul pârâtei solicită acordarea unui termen în acest sens. I N S T A N Ţ A : Analizând cererea reprezentantului pârâtei, va acorda termenul solicitat pentru a depune la dosar înscrisurile solicitate. Constatând că procedura de comunicare a citaţiei către reclamant este îndeplinită în forma confirmării de primire sub semnătura, conform disp. art. 88 aliniat 1 punct 5 indice 1 Cod procedură civilă, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare.

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 9:00

    Complet: CAF2_TI
  • Încheiere

    ÎNCHEIERE CAMERĂ CONSILIU - Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ungureanu Mihaela. Conform art. 98 aliniat 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul va fi repartizat de preşedintele secţiei. Fără cale de atac.

  • Sedinta din data de 24.02.2010 la ora 9:00

    Complet: CAF1
  • Soluţionare

    Respinge excepţiile prescrierii dreptului la acţiune şi autorităţii de lucru judecat invocate de pârâtă. Admite acţiunea formulată de Consiliul Judeţean Botoşani în contradictoriu cu pârâta Comuna Călăraşi. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 20.050,66 lei reprezentând: - 8.140,29 lei accesorii 2002- 2004; - 1.238,20 lei accesorii 2005; - 141 lei debite 2007; - 10.531,17 lei accesorii 2007. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 24.02.2010.

  • Sedinta din data de 17.02.2010 la ora 9:00

    Complet: CAF1
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 24 febr.2010.

  • Sedinta din data de 03.02.2010 la ora 9:00

    Complet: CAF1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei pentru când reclamantul să ia cunoştinţă de precizările pârâtei.

  • Sedinta din data de 25.11.2009 la ora 8:30

    Complet: CAF1
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei pentru când pârâta să ia cunoştinţă de răspunsul reclamantei la precizările sale.

  • Sedinta din data de 29.10.2009 la ora 8:30

    Complet: CAF3
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei la data de 25.11.2009 CAF 1 pentru ca pârâta să depună la dosar înscriosurile ce i-au fost puse in vedere.

  • Sedinta din data de 03.09.2009 la ora 8:30

    Complet: CAF3
  • Amânat

    În raport cu art. 6 din C.E.D.O., Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Botoşani din data de 01 septembrie 2009, orele 13,00 şi art. 1 şi 124 din Constituţia României, se amână cauza la data de 29 octombrie 2009. pronunţată în şedinţa publică din data de 3 septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 11.06.2009 la ora 8:30

    Complet: CAF3
  • Amânat

    Acordă termen la data de 3 septembrie 2009 pentru ca pârâta să depună la dosar copie după ordinele de plată, convenţile încheiate şi să indice modalităţile în care au fost făcute plăţile.

  • Sedinta din data de 07.05.2009 la ora 8:30

    Complet: CAF3
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei la data de 11 iunie 2009 pentru studiul înscrisurilor depuse de reprezentantul reclaamntului şi ce i-au fost comunicate reprezentantei pârâtei.

  • Sedinta din data de 02.04.2009 la ora 8:30

    Complet: CAF3
  • Amânat

    Amână cauza la data de 7 mai 2009 pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă dse conţinutul întâmpinării.

  • Sedinta din data de 19.03.2009 la ora 8:30

    Complet: CAF3
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei la data de 2 aprilie 2009 pentru ca reclamantul să-şi angajeze apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD