S** A********** S**
ReclamantR***** M****
PârâtR***** L*******
PârâtAdmite acţiunea reclamantei.
Amânat pronunţarea cauzei la data de 23.12.2010.
Amânat pronunţarea cauzei la data de 16.12.2010.
Amânat pronunţarea la data de 9 decembrie 2010.
Amânat pronunţarea la data de 2 decembrie 2010.
Acordă părţilor un termen de judecată scurt pentru a observa completarea la raportul de expertiză, întocmită de expert Voicu Ion. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2010.
Dispune amendarea d.lui expert Voicu Ion cu suma de 300 lei, pentru nedepunerea lucrării în timpul fixat de instanţă. Cu drept de cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare. Se va reveni cu adresa către D.l expert Voicu Ion. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 28.10.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.09.2010.
D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 30 septembrie 2010, pentru când dispune efectuarea unei completări la raportul de expertiză efectuat în cauză, sens în care se va emite adresă către d-nul expert Voicu Ion, căruia i se va solicita să completeze raportul de expertiză şi să identifice suprafeţele de teren ale părţilor potrivit titlurilor de proprietate. Pune în vedere reclamantei prin reprezentantul său să depună la dosar documentele necesare cu care să facă dovada legăturii vânzărilor dintre părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 iulie 2010.
D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 8 iulie 2010, pentru când instanţa va studia adresa nr. 9535/28.06.2010 emisă de Primăria municipiului Petroşani Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 iulie 2010.
Acordă un nou termen de judecată pentru când dispune a se emite o adresă către Primăria municipiului Petroşani, pentru a ne comunica titlul de proprietate în baza căruia a intrat în proprietatea terenului înscris în CF.525 Petroşani, nr. crt.A+3, nr.top 603/1, situat în Petroşani, str. Gen. V. Milea. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 01.07.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.06.2010.
Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar copia cărţii funciare în extenso. Pune în vedere pârâţilor să depună la dosar titlu de proprietate, schiţa şi actele de pe teren. Se va emite adresă Primăriei Petroşani prin care vom solicita să ne comunice dacă pe terenul înscris în C.F. nr. 525 Petroşani, nr. crt. A+3, nr. top 603/1 situat în Petroşani, str. Gen. Vasile Milea s-a efectuat vreo expropriere în fapt sau în drept , dacă s-a construit vreun drum s-au s-a modernizat strada prin lărgirea acestuia. După ce se vor depune la dosar înscrisurile solicitate, instanţa urmează să aprecieze dacă se impune refacerea totală sau parţială a expertizei. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 03.06.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 06.05.2010.
Încuviinţează cererea formulată şi astfel acordă un nou termen de judecată pentru studiul raportului de expertiză şi pentru formularea eventualelor obiecţiuni. Se va comunica pârâţilor un exemplar al raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 06.05.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 01.04.2010.
Încuviinţează cererea formulată şi astfel acordă un nou termen de judecată în vederea efectuării raportului de expertiză. Se va reveni cu adresa către d.l expert Voicu Ion. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 01.04.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.02.2010.
Se va reveni cu adresa către d.l expert Voicu Ion. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 18.02.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.01.2010
Instanţa a procedat la numirea expertului prin tragere la sorţi, astfel că a fost extras expertul ce figurează la nr.6 în lista comunicată de B.J.E Hunedoara, respectiv d.l Voicu Ion, expert căruia i se va face adresă pentru a efectua expertiza dispusă în cauză. Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de pârâtul R***** M****. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 14.01.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 26 noiembrie 2009.
Încuviinţează cererea privind efectuarea expertizei topo, astfel că se va emite o adresă către Tribunalul Hunedoara – B.J.E Deva pentru comunicarea unei liste cu experţi topo. Fixează avans onorariu expert în sumă de 400 lei şi pune în vedere reclamantei prin reprezentant să facă dovada achitării acestei sume. Pune în vedere reclamantei prin reprezentant să depună la dosar contractul de vânzare cumpărare pentru terenul în litigiu. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 26.11.2009. Pronunţată în şedinţă publică azi 5 noiembrie 2009.