N****** M**** L*******
PetentC******** L**** A* M*********** R* V************* C*********
IntimatD***** ( f*** l** D****** ş* A********* D* D******
IntimatAdmite plângerea. Dispune anularea procesului verbal de contravenţie seria PC nr. 0104 emis de intimat la data de 13.01.2009. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 2 noiembrie 2009.
Având în vedere faptul că prin hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea din data de 18 septembrie 2009 s-a hotărât continuarea protestului magistraţilor din cadrul Judecătoriei Rm.Vâlcea în sensul restrângerii activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi cea prezentă şi luând în considerare şi hotărârea sindicatelor grefierilor de aderare la acest protest, se va acorda un nou termen de judecată, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reală independenţă. Amână judecarea cauzei la data de 02 noiembrie 2009 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatei şi acordă un nou termen de judecată la data de 21 septembrie 2009 pentru a-i da posibilitatea să depună diligenţe în vederea aflării noii adrese de domiciliu a martorului asistent.
Acordă un nou termen de judecată la data de 22 iunie 2009 în vederea solicitării relaţiilor de la Consiliul Judeţean Argeş - Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor. Adresă de revenire către Consiliul Judeţean Argeş - Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor pentru a comunica adresa de domiciliu a martorului asistent Doandă Dumitru, fiul lui Dumitru şi Alexandra, născut la 09.10.1967, în comuna Cotmeana sat Cotmeana, judeţul Argeş, CNP *********5100 şi C.I. seria AS nr. 081569.
Acordă un nou termen de judecată la data de 25 mai 2009 în vederea solicitării relaţiilor de la Consiliul Judeţean Argeş - Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor. Adresă către Consiliul Judeţean Argeş - Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor pentru a comunica adresa de domiciliu a martorului asistent Doandă Dumitru, fiul lui Dumitru şi Alexandra, născut la 09.10.1967, în comuna Cotmeana sat Cotmeana, judeţul Argeş, CNP *********5100 şi C.I. seria AS nr. 081569.
Încuviinţează proba testimonială formulată de reprezentantul intimatului şi acordă un nou termen de judecată la data de 0 4 mai 2009 în vederea administrării. Citarea martorului Doandă Dumitru.
Acordă un nou termen de judecată la data de 06 aprilie 2009 pentru a se lua cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării, dar şi pentru a se comunica petentei. Citarea petentei cu menţiunea să se prezinte să-şi susţină plângerea şi cu duplicat de pe întâmpinare.