D***** M*****
ReclamantD***** M*****
ReclamantF***** I* G******* -
ReclamantL**** M******
ReclamantI***** I*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul D***** M*****, Dogaru Moise, Florea I. Gheorghe, Lazăr Marian, Ivaşcu Ioana, Motofeanu Gheorghiţă şi Mira Ion în contradictoriu cu pârâta S.C. OMV Petrom S.A. Bucureşti. Obligă pe pârâtă să plătească reclamanţilor drepturilor băneşti reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paşte şi de crăciun astfel: Paşti - 2005 - 850 lei, Paşti 2006 - 1047 lei, Paşti 2007 - 1260 lei, Crăciun 2004 - 799 lei, Crăciun 2005 - 927 lei, Crăciun 2006 - 1160 lei, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant sume ce vor fi actualizate cu indicii de inflaţie de la data scadenţei la data plăţii efective. Definitivă şi Executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 07.05.2010.
PT. LIPSA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ SE AMÂNĂ CAUZA.
Respinge ca nefondată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Teleorman, în ce priveşte soluţionarea cauzei, invocată de către pârâtă. Desemnează aleatoriu expert în cauza de faţă de Dică Marcela căruia i se va emite adresă de numire pentru efectuarea şi depunerea lucrării dispuse în cauză având în vedere obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2009. Dispune totodată adresă către pârâtă în sensul de a achita onorariul pentru expert stabilit în sarcina sa în cuantum de 400 lei urmând ca diferenţa de 100 lei să fie achitată de reclamantul Mira ion astfel cum s-a angajat la termenul din 20 noiembrie 2010.
Amână cauza pentru revenirea cu adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice şi Judiciare de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru comunicarea listei experţilor contabili disponibili şi faţă de lipsa de procedură cu reclamantul mai sus menţionat pentru repetarea procedurii de citare cu acesta precum şi cu celelalte părţi care nu au termenul în cunoştinţă.
pt. administrarea în cauză a probei cu expertiză contabilă se amână cauza-. Dispune emiterea de adresă către Biroul Local de expertize Tehnice şi Judiciare prin care se va solicita lista experţilor contabili disponibili. Fixează onorariul expertului la 500 lei. Avocatul reclamantului arată că este de acord să achite 100 de lei din totalul onorariului de expert stabilit în cauză. dispune emiterea de adresă către pârâtă pentru achitarea diferenţei din onorariul de expert stabilit, în cuantum de 400 lei.
Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Fixează termen de judecată la data de 20.11.2009 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.10.2009.
pt. lipsă procedură cu părţile care nu au termen în cunoştinţă se amână cauza.
dispune disjungerea cauzei pt. o parte dintre reclamanţii care domiciliază pe raza de competenţă a altor tribunale iar cu privire la ceilalţi reclamanţi amână cauza pentru când se va pune în discuţie excepţiile invocate în cauză de către pârâtă.
PT. LIPSĂ DE PROCEDURĂ CU RECL. F.GH. urmând a fi citat cu iniţiala tatălui.
PT. LIPSĂ DE PROCEDURĂ CU RECL. FLORREA GHEORGHE SE AMÂNĂ CAUZA.
pt. complet nelegal constituit se amână cauza.
lipsă de procedură cu reclamanţii se vor cita la domiciliu