Dosar 8514/325/2009 din 06.05.2009

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8514/325/2009
Data dosar:
06.05.2009
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Soluţionare

    Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul P.B.M. în prezent deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Timişoara în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 234/2007 a Tribunalului Timiş pentru săvârşirea infracţiunii de comercializare şi consum de substanţe stupefiante, prev. de legea nr.143/2000, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 311/2008 emis de către Tribunalul Timiş, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. In temeiul art.192 al. 3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi de la comunicare pentru petentul condamnat.

Flux dosar


Actualizare GRPD