R******** D********* S** - P*** R****** L****
PetentI************ D* P****** A* J******** B***** - P*** R****** L****
Intimatamânare de pronunţare pentru 23.03.2010, apoi prin s.c. nr. 178/2010 respinge plângerea, cu recurs.
desfiinţat complet
În vederea citării petentei cu menţiunea de a face dovada datei la care i s-a comunicat procesul verbal de constatare a contravenţiei
PENTRU CA INTIMATA SĂ DEPUNĂ LA DOSAR RPOCESUL VERBVAL DE CONTRAVENTIE,LIZIBIL.
În vederea administrării probelor
- Având în vedere lipsa părţilor . pentru a se comunica întâmpinarea depusă la dosar.Faţă de protestul magistraţilor, al personalului auxiliar de specialitate al personalului conex şi contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchete. În temeiul dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din CEDO , Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie; Constatând că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor; având în vedere că prezenta cauză nu se încadrează în cele enumerate anterior