O***** E********
Intervenient în numele altei persoaneS****** C************* P*** C*** A** F****** O********
Intimat ReclamantR*** S*****
Recurent PârâtR*** D****
Intimat PârâtB** M****** V*****
Intimat PârâtRespinge recursul declarat de pârâta Olariu (Rîpă) Silvia şi cererea de intervenţie în interesul altei persoane, formulată de intervenienta O***** E********, împotriva sentinţei civile nr. 1502 din 12 martie 2009 a Judecătoriei Botoşani, pe care o menţine. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din 5 ianuarie 2010.
Având în vedere că în cauză s-a formulat cerere de intervenţie de către O***** E********, în favoarea pârâtei recurente Olariu (fostă Rîpă) Silvia care a fost timbrată, instanţa urmează a dispune introducerea în cauză a intervenientei şi a se comunica cererea acesteia către intimaţi.
Având în vedere că în cauză s-a formulat cerere de intervenţie de către O***** E********, în favoarea pârâtei recurente Olariu (fostă Rîpă) Silvia, iar această cerere nu a fost timbrată, instanţa urmează a acorda un termen de judecată în acest sens, aşa cum i s-a pus în vedere astăzi în şedinţă pârâtei recurentei.
La deliberare instanţa constată că la dosarul de fond nu se regăseşte titlul executor în baza căruia s-a început executarea silită împotriva debitoarei Rîpă Silvia, respectiv sentinţa civilă nr. 3946/05.04.2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 2946/212/2007, astfel încât, va repune cauza pe rol, va fixa termen de judecată pentru când va dispune citarea tuturor părţilor şi a se face adresă Biroului Executorului Judecătoresc Manoilă Vasile pentru a trimite dosarul de executare nr. 218/2008,
Având în vedere că cererea formulată de recurenta Rîpă Silvia privind amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător este întemeiată, instanţa o admite şi fixează un nou termen de judecată.