R**** A******* J******** D****** Ş* P***** V*****
CreditorO***** H********** P*****
DebitorAdmite acţiunea în parte. Somează debitorul Oraşul Horezu prin Primar Niţu Constantin să achite creditoarei R.A.J.D.P. Vâlcea suma de 391.299,34 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform contractelor nr.8960/2007 şi 1337/2008, precum şi a actului adiţional de lucrări nr.7182/2008, încheiate între părţi şi a facturilor emise de reclamantă în termen de 20 de zile de la comunicare. Respinge cererea cu privire la penalităţile de întârziere. Cu cerere înanulare.
Admite cererea de amânare, formulată de creditoare,pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare.
Admite cererea de amânare, formulată de pârâtul – debitor, astfel că se va repeta citarea acestuia comunicându-i-se copia acţiunii reclamantei – creditoare.