A* - D*** - D*****
ReclamantS** O******* S** S******
PârâtAdmite excepţia perimării invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea formulată de reclamantul Al Dini Daniel în contradictoriu cu pârâta SC OMNIASIG S.A. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2011.
în baza art.155/1 cod procedură civilă suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.04.2010.
Respinge excepţia necompetenţei materiale. Se va face adresă reclamantului pentru a evalua lucrările la efectuarea cărora solicită obligarea pârâtei, sub sancţiunea suspendării şi de a depune taxa de timbru şi timbru judiciar calculate la această valoare.
Pune în vedere reclamantului prin apărător ca până la următorul termen de judecată să precizeze în scris care este obiectul cererii şi să o timbreze la valoare. Se va înainta către arhiva Judecătoriei Suceava cererea de scutire de la plata taxei de timbru formulată de reclamant, în vederea formării unui nou dosar.