D****** C******
Recurent InculpatAdmite recursul inculpatului D****** C******, fiul lui Neculae şi al lui Georgeta, născut la 29 aprilie 1969, în prezent aflat Penitenciarul Mărgineni, casează în parte, încheierea din 2.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. 1269/262/2009, în ceea ce-l priveşte şi în baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara prev. de art. 1451 Cod procedură penală. În temeiul art. 1451 alin.2 rap. la art. 145 alin. 11 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - a - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - b - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - c - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; - d - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Conform art. 145 alin.12 Cod procedură penală inculpatul este obligat ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara să nu se apropie de persoana vătămată ENE NICOLAE, membrii familiei acesteia, de inculpatul LEAŞU ALEXANDRU, să nu comunice direct sau indirect cu aceştia şi să nu se afle în locuinţa părţii vătămate. Copia prezentei decizii se va comunica inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, respectiv Postul de Poliţie al comunei Răzvad, judeţul Dâmboviţa, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră. Potrivit art. 145 alin.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii aplicate şi a obligaţiilor stabilite se va înlocui măsura dispusă cu măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului D****** C******, fiul lui Neculae şi al lui Georgeta, născut la 29 aprilie 1969 de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/U/22 aprilie 2009 emis de Judecătoria Moreni, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Menţine restul dispoziţiilor încheierii atacate. Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2009.