E***** I****
ReclamantI** M***** C*****
ReclamantN****** M*****
ReclamantC******* G******
ReclamantR*** A********
PârâtAdmite în parte acţiunea . Dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare intitulat „Notificare” încheiat la data de 09.03.2005. Obligă pârâtul să restituie reclamanţilor suma de 1000lei, reprezentând preţ achitat de reclamanţi pentru terenul în suprafaţă de 12.600mp situat în extravilanul com Slobozia, jud. Giurgiu, înscris în titlul de proprietate nr. 2374/29.05.1992. Respinge cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata de daune interese în cuantum de 5000lei reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a nepredării posesiei terenului de către pârât. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 776lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amana pronunţarea la data de 03.03.2011.
Admite cererea de reexaminare amendă formulată de martorul Bealcu Adriana. Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 100 ron la care a fost obligat prin încheierea din 18.11.2010. Irevocabilă. Pe fondul cauzei, acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse în şedinţă publică şi pentru a preciza dacă dosarul nr. 11051/236/2008 a fost soluţionat şi în ce sens.
Pentru lipsa martorilor şi administrarea probei cu interogatoriu, va amâna cauza, sens în care,
În vederea citării martorilor cu mandate de aducere şi a citării pârâţilor cu menţiunea personal la interogatoriu, sub sancţiunea prev. de art. 225 C.p.civ., va amâna cauza, sens în care,
Administrare probe.
În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului, amana cauza
Pentru imposibilitatea de prezentare a pârâtului la interogatoriu.
Pentru lipsa pârâtului la interogatoriu şi în vederea audierii concomitente a martorilor, amână cauza
Administrare probe.
Amana cauza pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare.
În baza art. 156 C.p.civ admite pentru reclamanta Ionescu Ioana cererea de amânare în vederea angajării de apărător şi, pentru ca reclamanţii să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 771 lei şi timbru judiciar de 5 lei, amâna cauza