B*** I**
Recurent ReclamantC******** R****
Intimat PârâtM**** D*****
Intimat PârâtAdmis recursul, modificat sent. în tot în sensul că admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 8700 lei precum şi la plta daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei/zi de întârziere cu data pronunţării deciziei şi până la îndeplinirea obligaţiei de restituire. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la finalizarea lucrărilor. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 1253 lei. Respinge acţiunea faţă de M**** D*****.
Pronunţare la data de 22.10.2009.
având în vedere H.A.G a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu din data de 1.09.2009
Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă acordă termen la data de 17.09.2009.
Termen la data de 18.06.2009 pentru stângerea litigiului pe cale amiabilă.
Termen la data de 21.04.2009 pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
Termen la data de 23.04.2009 pentru achitarea diferenţei taxei judiciare de timbru.