M******** A********
PetentI***** V***** - S***** V*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul M******** A********, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA. Înlocuieşte sancţiunea amenzii, aplicată prin procesul verbal seria CC nr.4139460/30.08.2009, cu avertismentul. Înlătură sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, aplicată prin acelaşi act sancţionator. Atrage atenţia petentului ca, pe viitor, să respecte regulile de viteză Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 mai 2010.
Amână judecarea cauzei pentru ca petentul să depună la dosar copie după certificatul de deces al decedatei la înmormântarea căreia se deplasa petentul
Amână cauza faţă de lipsa apărătorului petentului
Deliberând constată că cererea formulată de apărătorul petentului este întemeiată astfel încât o va admite. Se va reveni cu adresa către intimat cu avertisment de amendă în cuantum de 500 lei în caz de neconformare. Va pune în vedere martorului petentului să se prezinte la următorul termen de judecată având termen la cunoştinţă.
Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat şi pentru a se emite adresă către IPJ Vâlcea
Deliberând constată că, faţă de întâmpinarea formulată de intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţe Vâlcea şi comunicată petentului la acest termen de judecată, în temeiul art.96 Cprciv se impune amânarea judecarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată pentru ca petentul să ia cunoştinţă de întâmpinare.