F******* U******** "**** - M*******
PetentAdmite cererea. Ia act de modificările intervenite în actul constitutiv şi statutul Fundaţiei Umanitare „Adam-Mădălin” cu vechiul sediu în comuna Dumbrăveni, jud. Suceava şi noul sediu în Suceava, str. 6 Noiembrie, nr. 5, bl. 5, sc. B, ap. 8, jud. Suceava, conform actului adiţional autentificat sub nr. 5271 din 12.10.2009 de Biroul Notarului Public Valeriana Ilie din Suceava. Dispune înregistrarea modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa instanţei. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în sedinţa publică de la 20 octombrie 2009.