S* F**** S** - P*** A*** F****** L*****
PetentS* M****** S*
IntimatRespinge excepţia tardivităţii exercitării căii de atac invocată de către creditoare ca nefondată. Respinge cererea în anulare formulată de debitoarea SC FOLIA SRL în contradictoriu cu creditoarea S* M****** S*, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2009.
Amână pronunţarea la data de 19.02.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2010.
Amână cauza la data de 12.02.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, cu petenta cu menţiunea „avertisment amendă pentru angajatul poştei” însărcinat cu îndeplinirea procedurii de citare, în caz de completare necorespunzătoare a procesului-verbal, respectiv să menţioneze şi numele persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, conform art. 100 alin. 1 pct. 7 C. pr. civ” şi de a depune precizări cu privire la excepţia tardivităţii invocată de intimată. Dată în şedinţă publică, azi, 18 decembrie 2009.
Rectifică citativul în sensul că se va cita în calitate de petentă S.C. Folia S.R.L, iar în calitate de4 intimată S.C. Montero S.A. Se va efectua adresă către Arhiva Judecătoriei Suceava în vederea ataşării dosarului nr. 1587/314/2009. Amână cauza la data de 18 decembrie 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, cu intimata cu duplicatul cererii de chemare în judecată. Dată în şedinţă publică, azi, 13 noiembrie 2009