V****** V*****
ReclamantV****** D******
PârâtP******* M*** B*******
Autoritate tutelarăP******* C*** B*******
Autoritate tutelarăConstată perimată cererea.
În temeiul art.242 al.1.pct.2, supendă judecata cauzei.
Având în vedere cererea pentru acordarea unui nou termen de judecată , depusă la dosar de către apărătoarea reclamantului av. Lungu Daniela , şi pentru a se efectua anchetă socială la domiciliul pârâtei , respectiv la familia Lunca Gheorghe , şi ,
amana cauza. Se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă
Având în vedere cererea formulată de apărătorul reclamantului, de acordare a unui termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă despre înscrisurile depuse la dosar de apărătorul pârâtei şi eventual de a suplimenta probatoriul, instanţa o va admite şi va dispune a se reveni cu adresă în acest sens şi cu procedura de citare a aut.tutelare. În conformitate cu nota internă din data de 18 mai 2009 şi a art. 99 al. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţei, dosarul se va restitui completului iniţial investit C.18 cu termen de judecată la data de 04.09.2009, având în vedere că dosarul a fost repartizat la acest complet de legătură doar pe perioada vacanţei judecătoreşti.
se constată că s-a depus la dosar ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului. Se mai constată că s-a depus la dosar adresa nr. 12185/16.07.2009 emisă de Primăria mun. Botoşani – Autoritatea Tutelară Avocat Lungu Daniela depune la dosar delegaţie de reprezentare pentru reclamant INSTANŢA, Apreciind ca util, pertinent şi concludent probatoriul testimonial solicitat de apărătorul reclamantului, instanţa îl încuviinţează şi pune în vedere acestuia să asigure prezenţa a doi martori la următorul termen de judecată. Dispune a se reveni cu adresă către P******* M*** B******* – Autoritatea Tutelară, în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul pârâtei, la fam. Lunca Gheorghe. Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâtei, urmând a se cita în cauză şi P******* C*** B******* – Autoritatea Tutelară şi P******* M*** B******* – Autoritatea Tutelară.