D******* M****
Recurent Parte civilăS* A******** R********** A**** S* P*** S******* M*******
Intimat ASIGURATORS***** V* I****
Intimat InculpatD******* I****
Recurent Parte civilăR**** A**** O*****
MartorAdmite recursurile declarate de părţile civile D******* M**** şi D******* I****, împotriva deciziei penale numărul 142 din data de 20 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia penală, în dosarul nr. 8755/280/2008. Casează în parte ambele hotărâri, respectiv decizia sus menţionată precum şi sentinţa penală nr.515 din data de 17.03.2009 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.8755/280/2008. Înlătură dispoziţiile art. 81 Cod penal, cu toate consecinţele şi dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 86/1 Cod penal, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului Simion Ionuţ (fiul lui Victor şi al lui Ionela, născut la 19.04.1987) de un an şi şase luni închisoare. Fixează termen de încercare 5 ani. În baza art. 86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal. Majorează cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea fiecărei părţi civile, la câte 120.000 lei. Stabileşte răspunderea solidară a asigurătorului cu inculpatul la plata despăgubirilor morale şi materiale către părţile civile, asigurătorul numai în limita precizată de prima instanţă. Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate, decizia penală şi sentinţa penală. Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă.
Admite cererea formulată de recurenţii părţi civile privind amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 16 martie 2010, pentru când se citează intimatul inculpat şi intimatul asigurător. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.