M**** A****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul M**** A****, fiul lui Dumitru şi Maria, născut la data de 04.05.1985, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 1 an 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.271/2008a Judecătoriei Vişeu de Sus şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 313/2008, emis de Judecătoria Vişeu de Sus şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în localitatea Borşa, str.Forestierului, nr.19, jud.Maramureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat Lupşe Marinela. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 august 2009.