I**** M******
Intimat ReclamantC******* I****
Recurent PârâtC**** C******* F*********
Recurent PârâtRespinge acţiunea completată şi modificată. Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei Ciucă-Corceagu Florentina cheltuieli de judecată în cuantum de 4200 lei. Dispune restituirea de către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş a onorariilor provizorii pentru care s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar, respectiv 400 lei pentru expertul topograf Diaconu Ion şi 350 lei pentru expertul constructor Cociu Octav, în conturile speciale ale Ministerului Justiţiei din care au fost virate aceste sume.Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2014.
Hotarare 2462/2014 din 14.03.2014amana pronuntarea la data de 14.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2014Admite în parte cererea de ajutor public judiciar. Dispune eşalonarea plăţii onorariilor pentru experţi în valoare totală de 750 lei ( 400 lei +350 lei), urmând a fi achitate de către C******* I**** în două rate lunare egale, fiecare în cuantum de 375 lei începând cu martie 2014. Cu drept de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.02.2014.
Incheiere de sedinta din 28.02.2014În vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar depusă la dosar, va emite adresă către pârâta Corgeanu Ilina cu menţiunea de a se depune la dosar declaraţia pe propria răspundere reglementată de disp. art. 14 din OUG nr. 51/2008 ca şi dovezi privind obligaţiile de plată invocate. Amână judecarea cauzei la 28.02.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2014
Incheiere de sedinta din 14.02.2014Faţă de susţinerile de la acest termen de judecată, dispune verificarea înregistrării audio a şedinţei de judecată din data de 18.10.2103, respectiv efectuarea transcrierii. Amână judecarea cauzei la 07.03.2014, urmând a se cita pârâta Corgeanu Ilina. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2014
Incheiere de sedinta din 24.01.2014Respinge cererea de reexaminare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.12.2013.
Incheiere de sedinta din 09.12.2013Respinge cererea de recuzare a grefierului de şedinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.12.2013.
Incheiere de sedinta din 06.12.2013Respinge cererea. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.12.2013.
Incheiere de sedinta din 02.12.2013Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâta Ciuca Corgeanu florentina. scuteşte pe reclamantă de plata onorariului pentru expertul topograf Diaconu Ion în cuantum de 350 lei, sume ce vor fi avansate din fondurile anume prevăzute de lege. cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţa publică din 22.11.2013.
Incheiere de sedinta din 22.11.2013Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată. Menţine termenul de judecată iniţial stabilit. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.11.2013
Incheiere de sedinta din 15.11.2013În baza disp. art. 246 Cod proced. civ. respinge solicitarea reclamantei de a se lua act de renunţarea la judecată Respinge cererea de disjungere a capătului II din acţiune formulată de către pârâta Ciucă Corceagu Florentina. Stabileste onorariu provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina pârâtelor în vederea efectuării raportului de expertiză specialitatea topografie şi în cuantum de 700 lei în vederea efectuării raportului de expertiză construcţii şi pune în vedere acestora să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă Se vor emite adrese către BLET urmând a se comunica desemnarea experţilor, după depunerea dovezilor de achitare a onorariilor la dosar. Se vor emite adrese către experţi urmând a fi înştiinţaţi să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezilor de achitare a onorariilor la dosar. Amână judecarea cauzei la 29.11.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2013
Incheiere de sedinta din 18.10.2013În baza disp. art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea reclamantei la judecata cauzei. Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 3500 lei. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică, de la 02.11.2012.
Incheiere finala dezinvestire din 02.11.2012Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză în specialitatea topo şi în specialitatea construcţii. Stabileşte drept obiective ale expertizei în specialitatea topografie: identificarea cu schiţa plan şi vecinătăţi a terenurilor reţinute prin încheierea de admitere în principiu şi alcătuirea variantelor de lotizare a tuturor bunurilor succesorale , în colaborare cu expertul constructor, ţinând seama de cotele reţinute pentru fiecare dintre moştenitori , de faptul că în ce priveşte construcţiile cota de 1 este bunul propriu al pârâtei Corcegu Ilina , soţia supravieţuitoare, de criteriile stabilite de codul civil în materie de partaj , de modul de stăpânire a bunurilor, ca şi de o eventuală înţelegere a părţilor sub acest aspect. Desemnează expert topo prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor de pe lista experţilor autorizaţi pe domnul expert Diaconu Ion. Se va emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Diaconu Ion, în specialitatea topo. Se va emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantei şi îi pune în vedere acesteia să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Va stabili drept obiective ale expertizei în specialitatea construcţii: să se identifice şi să se evalueze construcţiile reţinute prin încheierea de admitere în principiu, colaborând cu expertul topograf la alcătuirea variantelor de lotizare în ceea ce priveşte construcţiile. Desemnează expert constructor prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor de pe lista experţilor autorizaţi pe domnul expert Cociu Octav. Se va emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Cociu Octav, în specialitatea construcţii. Se va emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 700 lei în sarcina reclamantei şi îi pune în vedere acesteia să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 02.11.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2012
Acordă un nou termen de judecată dând posibilitatea părţilor să încheie tranzacţie cât priveşte primul capăt de cerere. Amână judecarea cauzei la 21.09.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2012
Admite în parte în principiu acţiunea completată şi modificată. Respinge în principiu capătul doi de cerere privind constatarea valabilităţii partajului de ascendent. Constată deschisă la data de 12.11.2003 succesiunea autorului Corceagu Lixandru, cu ultimul domiciliu în comuna Valea Mare, judeţul Olt. Masa succesorală rămasă de pe urma acestuia este compusă din următoarele bunuri imobile: suprafaţa de 633 mp teren arabil intravilan situat în tarlaua 47, parcela 1149 cu vecinii: N- Ene C. Marin, , E- Cc 1148, S- Militaru Victor, V- Crăciun M.Ilie, suprafaţa de 485 mp teren intravilan, curţi construcţii situat în tarlaua 47 , parcela 1148 cu vecinii N- Ene C. Marin, E- Dc 1139 S- Militaru Victor şi V- A 1149, conform titlului de proprietate nr.19754/49 emis la 01.06.1993 de către Comisia Judeţeană Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; cota de 1 dintr-o casă de locuit construită din cărămidă acoperită cu tablă . având trei camere şi bucătărie şi cota de 1 dintr-o bucătărie de vară construită din chirpici şi acoperită cu plăci de azbociment, imobile amplasate pe terenul curţii-construcţii mai sus individualizat, restul cotei de 1 din cele două construcţii ( casă şi bucătărie de vară) reprezentând cota parte de contribuţie la dobândirea bunurilor comune a soţiei supravieţuitoare Corcegu Ilina. Moştenitorii care au acceptat succesiunea sunt: pârâta C******* I**** în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 2/8 ( 1) din moştenire, reclamanta I**** M****** şi pârâta Ciucă- Corceagu Florentina, ambele în calitate de descendente de gradul I , fiecare cu o cotă de 3/8 din bunurile succesorale mai sus reţinute. Se vor numi experţi în specialitatea topografie şi construcţii pentru a se identifica şi evalua bunurile cuprinse în masa de partaj , cu efectuarea schiţelor de plan aferente, primul dintre aceştia urmând a alcătui mai multe variante de lotizare , ţinând seama de cotele ce revin moştenitorilor, de posesia exercitată asupra bunurilor succesorale ca şi de un posibil acord al moştenitorilor în acest sens. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.05.2012.
Amână pronunţarea asupra IAP la data de 18.05.2012. Cu dpre de recurs, odată cu fondul cauzei.Pronunţată în şedinţa jpublică de la 11.05.2012.
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Ciucă Corceagu - Florentina , privind capătul de cerere legat de constatarea valabilităţii partajului de ascendent. Califică susţinerile legate de prezumţia puterii de lucru judecat, privind acelaşi capăt de cerere, ca fiind apărări de fond ce vor fi analizate şi soluţionate cu ocazia deliberării asupra încheierii de admitere în principiu. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.04.2012.
Amână pronunţarea la data de 06.04.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, de la 30.03.2012.
Ia act că pârâtele s-au prezentat în faţa instanţei în vederea administrării interogatoriilor. Faţă de împrejurarea că reclamantei i s-a pus în vedere să se prezinte necitată la acest termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu, iar aceasta nu s-a prezentat, face aplicarea disp. art. 225 Cod proc civilă. Constată necesar a acorda un nou termen de judecată pentru continuitatea completului de judecată, urmând ca discuţia asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat să se discute la termenul ce se va acorda. Având în vedere cererea formulată de apărătorului reclamantului, prin care solicită instanţei strigarea cauzei la ora 11, o respinge, având în vedere că nu este însoţită de dovezi, iar potrivit art. 221 din Statutul avocaţilor în cazul în care se află în imposibilitate prezentare este obligat să asigure substituirea. Amână judecarea cauzei la 30.03.2012, sala 2, ora 8,30 . Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2012
Menţine dispoziţia privind citarea pârâtelor cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată întrucât la termenul de azi se află în imposibilitate de prezentare datorită condiţiilor meteo nefavorabile , ca şi cea formulată de reclamantă în acelaşi sens. Amână judecarea cauzei la 02.03.2012, sala 2, ora 8,30 . Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2012.
Admite cererea de repunere pe rol. Pune în vedere reclamantei să se prezinte personal la interogatoriu la următorul termen de judecată, sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Citează pârâtele cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Amână judecarea cauzei la 27.01.2012, . Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Decembrie 2011
În baza disp. art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei, până la soluţionarea în mod irevocabil a dosarului nr. 10011/311/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Slatina. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării judecăţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.10.2010.
Admite în baza disp. art. 167 cod proc civilă probatoriul solicitat de părţi, după cum urmează: -pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtelor, punând în vedere pârâtei prezente să se înfăţişeze necitată la următorul termen de judecată în acest sens şi citând pârâta C******* I****, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp art 225 Cod pr civ.; - pentru pârâtă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, punând în vedere reclamantei să se prezinte necitată la instanţă la termenul viitor in vederea administrării interogatoriului. Prorogă discuţiile privind admisibilitatea , utilitatea şi pertinenţa probei testimoniale solicitată de reclamantă , după administrarea primelor categorii de probe deja încuviinţate Dispune comunicarea , odată cu citaţia, a înscrisurilor depuse de reclamanta, către pârâta C******* I****. Pune în vedere pârâtei prezente să depună, în copie conformă cu originalul, înscrisul solicitat privind apartamentul pe care îl deţine , în condiţiile disp. art 172 Cod pr civ., apreciind că măsura se impune pentru lămurirea şi analiza tuturor aspectelor invocate în cadrul litigiului. Amână judecarea cauzei la 15.10.2010. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.09.2010.
În baza disp. art. 85 rap. la art. 107 Cod proc civilă, reia procedura de citare cu pârâta C******* I**** întrucât la dosar nu s-a restituit dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, , cu avertisment de amenda , în atentia factorului poştal. Amână judecarea cauzei la 03.09.2010. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.06.2010.
Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune sub aspectul capătului doi din acţiunea completată şi precizată , invocată de către pârâtă. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.05.2010.
Amână pronunţarea asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune sub aspectul capătului doi de cerere privind valabilitatea partajului de ascendent, invocată de pârâtă , la data de 07.05.2010. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 30.04.2010.
Stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii completatoare şi modificatoare a acţiunii, respectiv privind capătul de cerere prin care se solicită a se constata valabilitatea partajului de ascendent, în cuantum de 1500 lei , taxă ce va fi achitată de reclamantă, sub sancţiunea anulării ca netimbrată a acţiunii în această măsură. Cu drept de reexaminare, în termen de 3 zile de la data comunicării cuantumului taxei de timbru datorate . Pronunţată în şedinţa publică de la 19.03.2010. Amână judecarea cauzei la 30.04.2010.
Pune in vedere reclamantei prin apărător să precizeze în concret care sunt capetele de cerere cu care înţelege să investească instanţa, precum şi să evalueze fiecare capăt de cerere cu finalitate diferită şi să timbreze , în condiţiile art. 14 din Legea nr. 146 /1997, rap. la disp.art.2 şi 3 din aceeaşi lege . Admite conf. art 96 Cod pr.civ cererea apărătorului reclamantei de acordare a unui nou termen de judecata pentru a lua cunostinta de continutul întâmpinarii la cererea de complinire a actiunii principale. Citeaza parata C******* I****. art 85-107 Cod pr civ. , cu copie intampinare . Amână judecarea cauzei la 19.03.2010. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.02.2010.
Admite conf. art 96 Cod pr.civ cererea apărătorului paratei de acordare a unui nou termen de judecata pentru a lua cunostinta de continutul completarii la cererea de chemare în judecata. Citeaza parata C******* I****. art 85-107 Cod pr civ. , cu copie cerere completatoare, având în vedere lipsa de procedură cu aceasta. Amână judecarea cauzei la 19.02.2010. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.01.2010.
Admite cf art 156 Cpc cererea apărătorilor reclamantei şi paratilor de imposibilitate de prezentare , raportat la faptul ca sunt dovedite şi singurele de acest fel. Citeaza părtile care nu au termen in cunostinta, c. art 85-107 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 08.01.2010. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.11. 2009.
Amână judecarea cauzei la 13.11.2009 Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 Septembrie 2009.