C**** M****
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Giurgiu privind pe petentul C**** M**** . În baza art. 450 C. pr. pen. rap. la art. 59-60 C.pen., liberează condiţionat pe petent de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1469/ 2003 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II P., pentru pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1074/2002 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia petentului asupra dispoziţiilor art. 61 C.pen. În baza art. 192 alin. 3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, onorariul apărător din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare.
Acordă termen faţă de lipsa de procedură cu petentul.