T***** F*****
ReclamantT***** I****
PârâtAdmite acţiunea, restrânsă. Consfinţeşte învoiala părţilor intitulată „TRANZACŢIE” şi dispune ieşirea din indiviziune conform acesteia, după cum urmează: „ Subsemnaţii T. F., reclamant în dosarul civil nr.8861/280/2009, al Judecătoriei Piteşti, cu termen la data de 12.10.2009 şi T. I. pârâtă în dosarul civil cu numărul de mai sus având ca obiect partaj succesoral, pentru stingerea oricărui litigiu dintre noi cu privire la împărţirea bunurilor care au rămas în urma autorului nostru T. I., decedat la data de 15.01.1999 cunoscut cu ultimul domiciliu în comuna Vedea, judeţul Argeş, înţelegem să le împărţim potrivit prezentei, TRANZACŢII. LOTUL 1: Eu reclamantul T. F. primesc în deplină proprietate şi posesie următoarele imobile: -suprafaţa de 1.243 mp, intravilan, situat în tarlaua 82, având ca vecinătăţi: N- P. D. I., E- CC proprietate, S- T. M., V- Pădurea Cepturi; -suprafaţa de 2.000 mp, extravilan, situat în tarlaua 53, parcela 3079, având următoarele vecinătăţi: N- DR Petrol, E- Rezerva, S- M. I., V- PS proprietate; -suprafaţa de 360 mp, extravilan, situat în tarlaua 55, parcela 3368, având ca vecinătăţi: N-M. I., E- DR Petrol, S- Ch. C., V-P. Ş.; -suprafaţa de 1.410 mp, intravilan, situat în tarlaua 81, având ca vecinătăţi: N- moştenitor D. M., E- Drum comunal Prodani, S- P. C., V- S. F; -suprafaţa de 630 mp, extravilan, situat în tarlaua 53, parcela 3095, având ca vecinătăţi: N- P. Ş., E- pădure, S- P. C., V- B. T.; Toate terenurile de mai sus au categoria de folosinţă arabil. -suprafaţa de 1.600 mp situat în extravilan, tarlaua 49, parcela 2823, având ca vecinătăţi: N- Pădure, E- Gh. F., S- DN 67 B, V- V. F.; -suprafaţa de 1540 mp situat în extravilan, tarlaua 56, parcela 3449, având ca vecinătăţi: N- V. M., E- Pădure F., S- P. N., V- DR Profa U., toate terenurile de mai sus au categoria de folosinţă livezi; -suprafaţa de 500 mp situat în extravilan, tarlaua 53, parcela 3079, având ca vecinătăţi : N- DR Petrol, E- AR proprietate, S- M. I., V- pădure., având categoria de folosinţă păşuni; -suprafaţa de 1.257 mp situat în intravilan, tarlaua 82, având ca vecinătăţi: N- I. D. I., E- DC- Fratici, S- T. M., V- AR proprietate, având categoria de folosinţă curţi construcţii. -un imobil casă bătrânească, construită în anul 1968; -un garaj în suprafaţă de 12 mp construit în 1990; -un fânar în suprafaţă de 28 mp construit în 1960; Dau sulta lotului 2 suma de 30.000 lei. LOTUL 2; Eu pârâta T. I. primesc sulta de la lotul 1 suma totală de 30.000 lei. Noi părţile declarăm că prezenta tranzacţie reprezintă voinţa noastră, suntem mulţumite de modul de partajare a bunurilor şi declarăm că nu vom mai avea nici unul împotriva celuilalt nici o pretenţie cu privire la bunurile rămase de pe urma autorului nostru. Noi părţile declarăm că nu avem nici una împotriva celeilalte pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată suportate de fiecare dintre noi, până în prezent. În temeiul dispoz. art.1704 şi urm Cod civ. şi art.271 şi urm Cod proc civ., rugăm instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre de expedient care să consfinţească prezenta tranzacţie care reprezintă voinţa noastră. Noi părţile din dosar înţelegem să renunţăm la calea de atac a recursului astfel ca hotărârea pronunţată în cauză să fie irevocabilă. Pentru care semnăm prezenta tranzacţie. T. F., AS 208787, s.s. indescifrabil; T. I., BI, seria DH 124320, s.s. indescifrabil”. Ia act de renunţarea reclamantei la cheltuieli de judecată, potrivit art. 246 Cod proc.civ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş . Pronunţată în şedinţă publică, azi: 12.10.2009.