C***** D******
ReclamantC***** S****
ReclamantS**** V***** D*****
PârâtS**** M******
Pârâtadmite acţiunea. dispune rezoluţiiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 472/14.07.2009 la BNP Costea Mihaela Cornelia din com. Hotarele. mud. Giurgiu,încheiat între reclamanţi în calitate de creditori şi pârâţii în calitate de debitori. cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea la 12.05.2010
în vederea citării pârâţilor personal la interogatoriu şi pentru audierea martorilor, va amâna cauza.
În baza art. 167 Cpc., încuviinţează pentru reclamanţi probele aşa cum au fost solicitate, prorogă administrarea probei cu martori după luarea interogatoriilor pârâţilor, în vederea citării pârâţilor personal la interogatoriu, va amâna cauza.
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi în cauza ce fece obiectul dosarului ciil nr. 8864/236/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Giurgiu. Dispune eşalonarea sumei de 3338 RON reprezentând taxă judiciară de timbru datorată împreună de reclamanţi în cauza manţionată în 32 ( treizeci şi două) de rate lunare, începând din luna imediat următoare celei în care i s-a comunicat prezenta încheiere. Cu drept de a formulat cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.
în vederea soluţionării cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi, va amâna cauza.
În vederea achitării taxei judiciare de timbru şi pentru a se emite adresă către BNP Costea Mihaela Cornelia din Hotarele, jud. Giurgiu pentru a se înainta în copie actele care au stat la baza încheierii contractului de întreţinere nr. 472/14.07.2009,va amâna cauza.