U****** J******** A C********** D* C***** T****
PetentAdmite cererea formulată de către petenta U****** J******** A C********** D* C***** T**** – U.J.C.C. TIMIŞ, cu sediul în Timişoara, str. V. Pârvan nr. 28 (Intrarea Barbu Iscovescu nr. 2), jud. Timiş, având ca obiect modificarea actelor constitutive ale asociaţiei. Încuviinţează modificările aduse actului constitutiv şi statutului petentei conform actului adiţional de modificare a statutului şi actului constitutiv, autentificat sub nr. 1518/03.11.2008 de BNP „Vraşti – Albu” din Timişoara, noul cenzor ales pe un mandat de trei ani fiind TOMA MARIA. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.02.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2009 C3PJ, termen pentru când se va cita petentul cu menţiunea de a depune la dosar hotărârea adunării generale nr. 9/30.04.2008 la care se face referire în actul adiţional din cuprinsul dosarului şi se va emite adresă către serviciul arhivă din cadrul Judecătoriei Timişoara în vederea ataşării dosarelor nr. 359/PJ/2005 şi 487/PJ/2005 ale Judecătoriei Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.01.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2009, termen la care se va cita petenta şi se va efectua adresă către serviciul de arhivă din cadrul Judecătoriei Timişoara în vederea ataşării dosarului de fond nr. 359/PJ/2005 al Judecătoriei Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 14 Ianuarie 2009.